♦ Un angajat din Bucureşti are un salariu mediu net de peste 5.200 de lei, iar în Cluj salariile au ajuns aproape de 4.800 de lei net ♦ Timişul a completat podiumul celor mai mari salarii din ţară, cu o medie de circa 4.300 de lei net ♦ Cel mai mult au crescut salariile din Sălaj, cu 25% în septembrie 2022 faţă de septembrie 2021, până la aproape 3.500 de lei, urmate de cele din Covasna, cu o creştere de 20% ♦ Cel mai puţin au crescut salariile din Harghita, Vâlcea şi Tulcea ♦ Patru judeţe au înregistrat salarii medii nete lunare mai mici de 3.000 de lei: Harghita, Vrancea, Teleorman şi Vâlcea.

Salariul mediu la Arad este de 3.439 lei.

Capitala şi judeţele Cluj şi Timiş conduc clasamentul celor mai mari salarii medii nete din economia locală, după cum arată datele de la Institutul Naţional de Statistică (INS), centralizate de Ziarul Financiar.

Astfel, un angajat din Bucureşti avea un salariu mediu net lunar de peste 5.200 de lei în luna sep­tembrie a acestui an, adică peste 1.000 de euro, în Cluj salariile au ajuns aproape de 4.800 de lei net, iar Timişul a completat po­diu­mul celor mai mari salarii din ţară, cu o medie de circa 4.300 de lei net.

Salariile din Bucureşti au crescut cu 15% în septembrie 2022 faţă de aceeaşi lună din anul 2021, iar cele din Cluj şi Timiş au crescut cu 13%. Cel mai mult au crescut salariile din Sălaj, cu 25% în septembrie 2022 faţă de septembrie 2021, până la aproape 3.500 de lei, urmate de cele din Covasna, cu o creştere de 20%, până la puţin peste 3.300 de lei net, şi cele din Sibiu, cu 19%, până la o valoare medie lunară de aproape 4.200 de lei.

În Bucureşti lucrau aproape 1,06 mi­lioane de persoane în luna septembrie din acest an, în creştere cu 5.245 de angajaţi faţă de septembrie 2021, în Cluj lucrau circa 275.500 de angajaţi, în creştere cu aproape 8.800 de persoane faţă de septembrie 2021, iar în Timiş erau circa 262.500 de salariaţi, în creştere cu puţin peste 4.000 de persoane.

sursa: zf.ro

Recomandările redacției