mediciDupă ce angajaţii din sectorul sanitar au purtat banderole în semn de protest faţă de modul în care sunt trataţi şi de slaba finanţare a sistemului, Ministerul Sănătăţii a ajuns la nişte acorduri cu Federaţia Sanitas. Astfel, până pe data de 25 octombrie 2013, colegiile profesionale împreună cu Federaţia Sanitas trebuie să desemneze reprezentanți în grupurile de lucru ale Ministerului Sănătății pentru a ajunge la un acord.
În privinţa creşterii salariilor medicilor rezidenţi, după numeroase discuţii, părţile au convenit păstrarea actualelor încadrări ale medicilor rezidenţi, dar suplimentarea veniturilor cu o serie de burse acordate de Ministerul Educaţiei, astfel încât veniturile acestora să crească. Referitor la creșterea ponderii sumelor alocate sistemului sanitar, păr­țile au căzut de acord că aceasta se va face etapizat până în anul 2016, astfel încât să se atingă nivelul de 6% din PIB pentru sistemul sanitar, la sfârșitul mandatului actualului Guvern.
Ministerul Sănătăţii împreună cu Ministerul Finanţelor Publice şi Coa­liţia Profesioniştilor în Sănătate au decis să se întâlnească din nou după data de 31 octombrie 2013, în momentul în care vor exista datele macro-economice pe care se va construi bu­getul anului 2014.
Ministerul Sănătăţii îşi reafirmă disponibilitatea de dialog continuu şi parteneriat, considerând că aceasta este calea optimă pentru identificarea celor mai bune soluţii pentru sistemul sanitar.
Întreg personalul medical din unităţile spitaliceşti din judeţul Arad s-a aflat în grevă japoneză în zilele de 14, 15 şi 16 octombrie. „În data de 2 noiembrie avem deja organizat un miting de amploare care va avea loc la Bucureşti şi unde vom participa şi noi. Dacă nu se va rezolva nimic din ceea ce cerem atunci vom intra în grevă generală, pe termen nelimitat. Chiar am început deja strângerea de semnături, pas premergător care este necesar în declanşarea grevei generale“, ne-a declarat Delia Bonca, liderul Sanitas Arad.
Printre cererile Federaţiei Sanitas Arad, se numără: alocarea a 6% din P.I.B. pentru Sănătate; asigurarea finanţării sistemului sanitar pentru trimestrul al IV-lea al anului în curs şi acordarea integrală a drepturilor salariale; menţinerea siste­mu­lui actual de organizare a spitalelor pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi în regim public; creşterea veniturilor salariale pentru toate categoriile de personal sanitar, începând cu 1 ianuarie 2014; respectarea normativelor de personal şi elaborarea regulamentelor de sporuri; aplicarea principiilor şi coeficienţilor de ierarhizare privind cla­sele de salarizare conform Legii nr. 284/2010; negocierea şi semnarea contractului colectiv de muncă (CCM) la nivelul sectorului de sănătate; negocierea şi semnarea CCM la nivelul sectorului de asistenţă social; elaborarea şi promovarea unei legi a salarizarii specifice în asistenţa socială, pornind de la principiile şi coeficienţii Legii nr. 284/ 2010, care să asigure creşterea salariilor în sector începând cu data de 1 ianuarie 2014.
Aproape toate ramurile care lucrează în sectorul sanitar din judeţul Arad şi-au dat mâna pentru a protesta împotriva Ministerului Sănătăţii. Asistentele medicale, medicii, infirmierele, personalul angajat din spitale, farmaciştii, stomatologii, psihologii, medicii din şcoli şi-au adunat toate frustrările şi au cerut ministerului o serie de revendicări, care mai mult ca sigur nu au nici o şansă de a fi îndeplinite.
Federaţia Sanitas Arad, Colegiul Medicilor, Colegiul Farmaciştilor, Colegiul Dentiştilor, Colegiul Psihologilor, Societatea Medicală din Şcoli, Camera Medicilor au semnat un acord de coaliţie prin care vor să atragă atenţia conducerii Ministerului Sănătăţii asupra problemelor grave din sistem. Acordul prezintă o serie de revendicări comune a Coaliţiei Profesioniştilor din sistemul sanitar.

Recomandările redacției