Deşi studiile arată că, una din zece persoane este mulţumită de remunera­ţia primită la locul de muncă, statisticile arată că, pe fond de criză, salariile au înregistrat creşteri, ce e drept, aproape insesizabile. În ciuda crizei financiare, salariul mediu net în judeţul nostru a crescut din 2008 şi până în 2012 cu 23 de procente. Aşa indică o statistică pe judeţe, publicată de site-ul Econtext.ro.
Cu o variaţie de 23 la sută la salarii, Aradul se clasează pe locul opt într-un top al judeţelor după evoluţia salariilor pe timp de criză. Mai exact, potrivit acestui clasament, salariul me­diu net în decembrie 2008 era de 1.098 lei, iar în ace­eaşi lună a anului trecut, de 1.351 lei. De această dată, judeţul vecin este cu o poziţie mai jos decât Aradul, cu o variaţie de 22 de procente, raportată la perioada 2008 – 2012. Totuşi, aici vorbim de un salariu mediu net mai mare, 1.504 lei.
În clasament, pe primul loc se situ­ează judeţul Maramureş şi asta pentru că pe timp de criză, aici salariul a crescut cu 60,10 la sută, ajunând la 1,491 de lei, în septembrie 2012. În ordine, următoa­rele judeţe cu creşteri notabile sunt Mureş, Argeş, Gorj, Alba, Harghita şi Tulcea, judeţ aflat înaintea Aradului.

Recomandările redacției