După Șoimii Șimand, echipa de la marginea Aradului a mai răpus o contracandidată directă în lupta pentru supraviețuirea în primul eșalon județean.
În Sâmbăta Mare, la Vladimirescu, gazdele au avut o primă parte aproape perfectă, în care – practic –
și-au asigurat punctele în fața Maila­tului. Tabela a fost deschisă în minutul 21, după ce Gherman și Cornea au deviat fiecare câte puțin balonul centrat de Ardelean. Lovitura de grație a venit pe finalul reprizei, când Negrea a găsit colțul lung al porții lui Vasii de la 20 de metri, la capătul unei acțiuni personale.
În partea secundă, vizitatorii au fost ceva mai prezenți în joc, au pus și ceva probleme în atac, dar Ciornei a închis poarta pentru a doua oară în acest retur. „Știam că trebuie să închidem conturile până la pauză, căci apoi riscam să ne facem meciul greu. Băieții ne-au ascultat, au forțat cât a fost nevoie în prima parte și am luat dublu avantaj pe tabelă. Apoi, conform așteptărilor, am căzut puțin din punct de vedere fizic, dar oaspeții nu ne-am pus mari probleme. Sincer, ne așteptam la o replică mai bună din partea lor, dar ne bucurăm că suntem la a doua «finală» câștigată după cea cu Șimandul. Dacă mai câștigăm și cu Zăbraniul și Aqua Vest, în proporție de 99% suntem salvați”, a precizat Călin Dehelean, ajutorul lui Cristi Man pe banca lui „Vladi”.
Din păcate pentru „alb-negrii”, meciul cu Voința a avut și două momente neplăcute și anume accidentarea lui Satvilă și „galbenul” încasat de Cornea, care va fi din nou suspendat.
Formații: Glogovăț: Ciornei – Gherman (86 Bobeiciuc), Tănasă, Stavilă (43 Cotoc), Avram – Coșa (71 Zsigmond), Cornea , Kocsis, Ruja (79 Magdi) – Ardelean, Negrea.
Mailat: Vasii – Nagy, Bălă, Cernat, Pârvulescu – Ungureanu. C. Morariu (46 Jianu), Mihnea (36 Cristea), A. Vidican, Cheșa (74 Căliman) – Chepețan.
Arbitri: Alexandru Gornic – Dan Hanyecz, Gabriel Hărduţ. Observatori AJF: Romulus Tănăsescu, Gheorghe Sfăt

Recomandările redacției