Românii sunt chemaţi la urne pentru a vota modificarea Constituţiei, astfel încât aceasta să prevadă că familia se bazează pe căsătoria între un bărbat şi o femeie.
Cine, unde, când?
Referendumul se va organiza pe data de 6 și 7 octombrie 2018. Cabinele de votare se deschid la ora 7 dimineața și se închid la ora 21:00.
Pot vota toți cetățenii români care au împlinit 18 ani (inclusiv în ziua referendumului), cu excepția celor cu probleme mentale dove­dite, puși sub interdicție, dar și a celor condamnați la pierderea drepturilor electorale.
Cei care vor să voteze vor putea vota în localitatea de domiciliu, la secțiile de votare unde sunt arondați. Dacă nu se află în loca­litatea de domiciliu, aceștia vor putea vota în altă localitate.
În cazul românilor de peste ho­tare, aceștia vor vota în cadrul sec­țiilor de vot din străinătate. Acestea se află, de regulă, în aceleași locații cu misiunile diplomatice și secțiile consulare sau institutele culturale, însă pot fi organizate și în alte locuri, cu permisiunea autorităților din statul respectiv.
Pentru a putea vota, cetățenii au nevoie de cartea de identitate! Se mai poate vota și cu cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic, carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din școlile militare, pașaportul simplu, doar pentru cetățenii care votează în străinătate (cu menționarea țării de domiciliu, în cazul cetă­țenilor români cu domiciliul în străinătate), pașaportul simplu electronic, doar pentru cetățenii care votează în străinătate (cu menționarea țării de domiciliu, în cazul cetă­țenilor ro­mâni cu domiciliul în străinătate), pașaportul simplu temporar, doar pentru cetățenii care votează în străinătate (cu menționarea țării de domiciliu, în cazul cetă­țenilor români cu domiciliul în străinătate).
Cetățenii români cu domiciliul în străinătate pot vota doar cu ultimele trei tipuri de documente menționate în lista anterioară (cele trei tipuri de pașaport).
Pentru a fi valabil, la un referendum trebuie să participe cel puțin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. Pentru a fi validat, opțiunile valabil exprimate trebuie să reprezinte cel puțin 25% din cei înscriși pe listele electorale permanente.
Cum se votează?
Veţi prezenta actul de identitate sau adeverința înlocuitoare membrilor secției de vo­tare. După verificarea prezenței pe lista permanentă sau înscrierea în lista suplimentară vi se va înmâna un buletin de vot. Înainte de a intra în cabina de vot, asiguraţi-vă că pe spatele buletinului de vot este aplicată ștampila de control a secției de votare. Dacă aceasta lipsește, votul va fi declarat nul!
Aplicaţi ştampila cu menţiunea „VOTAT” înăuntrul unuia dintre cele 2 patrulatere. Îndoiţi buletinul, astfel încât pagina goală care poartă ştampila de control a secției de vo­tare să rămână în afară, și introduceţi-l apoi în urnă, astfel încât să nu se deschidă; îndoirea greşită a buletinului de vot nu atrage nulitatea votului, dacă secretul votului este asigurat. Restituiţi ștampila și primiţi înapoi actul de identitate, pe care trebuie să fie aplicată ştampila cu menţiunea „VOTAT” (buletine) sau un timbru autocolant (cărțile de identitate). Alegătorul care din motive temeinice nu poate vota singur poate fi însoțit în cabina de vot.
Urna mobilă
Alegătorii care nu se pot deplasa la secția de votare din cauză de boală sau invaliditate pot solicita urna specială (mobilă) de la secţia de votare cea mai apropiată de locul în care se află în ziua alegerilor printr-o cerere scrisă însoțită de documente justificative. În ziua alegerilor, o echipă formată din doi membri ai biroului electoral se va deplasa sub paza personalului MAI la locul unde se află alegătorul, cu urna specială și materialele necesare votării. Fiecare secție de vo­tare are o singură urnă specială, care trebuie să fie la ora 21:00 înapoi la secția de votare. Alegătorii care nu se pot deplasa la sediul secţiei de votare pot trimite cererile scrise prin intermediul altor persoane sau prin intermediul personalului de specialitate din unităţile medicale unde se află internaţi. Pentru persoanele netransportabile din cauză de boală sau invaliditate, la cererea celor aflați în această situație sau la cererea organelor de conducere ale instituțiilor sa­nitare sau de ocro­tiri sociale, în care cei netransportabili se află internați, președintele biroului electoral al secției de vo­tare desemnează din cadrul biroului un număr de membri care se deplasează cu o urnă specială și cu materialul necesar votării la locul unde se află cel în cauză, pentru a se efectua votarea.

Recomandările redacției