santanaBăieții lui Dinu Donca au reușit o victorie mare în fața Gloriei, care aborda derby-ul din postura de singură echipă din D-ul arădean fără gol primit în primele șase runde.
Giurgiu a deschis scorul (22), galben-albaștrii reușind să echilibreze în repriza secundă prin Eșanu (67). Lovitura decisivă a Unirii a venit imediat, grație reușitei lui Bulboacă (70).
„Îi felicit pe jucătorii mei pentru cum s-au pregătit și cum au luptat. Am întâlnit una din cele mai bune echipe, poate cea mai bună, cea mai închegată din Liga a IV-a. Meciul a fost echilibrat, nu pot să spun că au fost ocazii foarte multe, dar a fost derby în sensul adevărat al cuvântului. Ne bucurăm că am reușit să câștigăm și să ținem aproape de locurile fruntașe, altfel ne afundam în zona subsolului. Poate ne-au luat puțin de sus. N-am realizat nimic încă, e doar etapa a șaptea, nu e cazul să țopăim de fericire. Dacă nu batem etapa viitoare, victoria își pierde va­loarea, aici am suferit, încă n-am reușit să legăm victoriile. Am zis că trebuie răbdare, avem copii, începem încet să și jucăm. Dedic victoria suporterilor din Sântana”, a povestit antrenorul învingătorilor.
Formații:
Unirea: Csurka – Paven, Pleșa, Bulboacă, Sîrdea, Mateiu, Bodea, Giurgiu, Vuin, Ciocan (Vandor), Martin (Bolba).
Gloria: Bujor – Topai (Rechițan), Wild, Manea, Hulbăr, Vasinc, Blănaru, Berari (Urs), Gîlcă, Gherghel (Vereș), Eșanu.
Arbitri: Cristian Burza – Alina Mihoc, Alin Bolcaș. Observatori: Doru Herțeg, Adi Lucaci.

Recomandările redacției