În Duminica a V-a din Postului Mare cu prilejul Praznicului Buneivestiri a avut loc încheierea celei de a XVII-a ediție a „săptămânii duhovnicești” organizată de Parohia ortodoxă din Cintei cu binecuvân­tarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului. În cadrul Sfintei Liturghii din Duminica a IV-a a Postului Mare, Înaltpreasfinția Sa a făcut deschiderea „săptămânii duhovnicești”. De menționat, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a participat la toate cele 17 ediții de spiritualitate realizate în parohia cinteiană. Luni, în prima seară de dialog duhovnicesc, Părintele Prof. Dr. Constantin Rus de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad a fost invitatul părintelui paroh Nicu Breda și al credincioșilor. De fapt, profesorii Facultății de Teologie sunt implicați în activitățile misionar-pastorale ale Eparhiei. Părintele Constantin a rostit după Slujba Vecerniei un cuvânt teologic despre rugăciunea Sfântului Efrem Sirul în viața credincioșilor. Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria și locțiitorul Episcopiei Daciei Felix, a participat marți la Vecernia cu priveghere, după care Preasfinția Sa a făcut referire în cuvântul de învățătură la modul și folosul rugăciunii, precum și la citirea cărților sfinte, având ca model pe Sfântul Ioan Scărarul. Miercuri, la Denia Canonului Mare a Sfântului Andrei Criteanul, în cuvântul de învățătură Părintele Ilica Ciprian de la Parohia Sintea Mică a explicat semnificația teologic-liturgică a canonului în relație cu valorile dreptei credințe. Joi, la Slujba Vecerniei, Părintele Albiș Dan de la Parohia Chișineu Criș II a aprofundat tema rugăciunii ca dialog existențial al omului cu Dumnezeu. Vineri, la Denia Acatistului Buneivestiri, invitatul comunității ortodoxe a fost Părintele Tudor Budeanu de la Parohia Macea, care a reliefat în cuvântul său semnificația Acatistului Buneivestiri, dar a adus în discuție și aspecte de ordin pastoral-misionar care privesc viața duhovnicească a credincioșilor. Sâmbăta, la Slujba Vecerniei, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria și locțiitorul Episcopiei Daciei Felix, comunitatea din Cintei l-a avut ca invitat pe Părintele Marius Florin Vidican de la Parohia Bătania din Eparhia Ortodoxă Română a Ungariei, care și-a ales ca temă a conferinței rolul Maicii Domnului în Cultul Ortodox.
Duminică, 25 martie 2018, s-a încheiat săptămâna de spiritualitate, invitat fiind Părintele Arhimandrit Teofan Mada, vicar admi­- nistrativ al Arhiepiscopiei Aradului. Duminica a cincea din Postul Mare, Duminica Cuvioasei Maria Egipteanca, este însoțită în acest an și de sărbătoarea Buneivestiri. Fecioara Maria este model de dăruire desăvârșită față de voința lui Dumnezeu: l-a primit în inimă sa pe Cuvântul veșnic și l-a zămislit în sânul ei feciorelnic. De aceea, a medita asupra tainei Buneivestiri înseamnă a ne lăsa atrași de „da”-ul care a unit-o pe Maica Domnului în mod minunat cu iconomia Domnului Iisus Hristos, Mântuitorul omenirii, înseamnă a ne lăsa luați și conduși de mână de către Născătoarea de Dumnezeu, pentru a rosti, la rândul nostru, acel „fie mie” (cf. Luc. 1, 38), la adresa voinței sfinte a lui Dumnezeu, cu toată existența noastră, împletită din bucurii și tristeți, din speranțe și dezamăgiri, având conștiința că încercările, durerea și suferința îmbogățesc pelerinajul nostru pămân­- tesc la nivel de sens mântuitor, soteriologic. Bunavestire este o taină a bucuriei : „Bucură-te” (Luc.1, 28). „Binele se răspândește” spune o cugetare filozofică (bonum est diffusivum sui). Și bucuria se răspândește. Să nu ne fie frică să arătăm bucuria că am răspuns cu „fie mie” la chemarea Domnului, la alegerea Sa de iubire și să mărturisim Evanghelia bucuriei în slujirea Bisericii. Și bucuria, cea adevărată, este atracție ce zidește Biserica, dar este și fascinantă, adică fascinea­ză… ne face să mergem înainte. În schimb, când ești cu un creștin(ă) prea trist(ă) și nevrotic(ă) ceva nu merge! Lipsește bucuria Evangheliei Domnului, bucuria care te duce la slujire sau mărturisire, bucuria întâlnirii cu Domnul Iisus. Lipsesc toate acestea! Nu există sfințenie în tristețe lumească, nu există! Un sfânt trist este un trist sfânt! Numai când se biruiesc patimile egoiste tristețea lumii devine bucurie pentru Dumnezeu.
(T.M.)

Recomandările redacției