Suntem în Săptămâna Mare, sau Săptămâna Patimilor. E săptămâna în care acum aproape două mii de ani Iisus Hristos a fost trădat, arestat, judecat, condamnat, executat şi în care a înviat întru mântuirea oamenilor. E săptămâna în care măcar la împlinirea unor asemenea evenimente majore creştine să fim mai buni faţă de cei din apropierea noastră, mai evlavioşi şi mai pătrunşi de înţelepciunea şi datina creştină.
Personal, deşi sunt creştin ortodox convins, nu-mi place să exagerez la modul obraznic şi infatuat în manifestarea credinţei, socotind dumnezeirea ca pe ceva tainic, personal şi pios. Chiar nu cred în făţărnicia cu care unii aşa-zişi credincioşi îşi transformă aşa-zisă credinţă în manifestări de bâlci, într-un fel de sanie cu zurgălăi, lălăindu-şi credinţa în manifestări vulgare, false şi uneori chiar greţoase.
Să fim înţeleşi, respect ritul bisericii noastre creştin-ortodoxe, respect şi particip la canoanele tradiţionale bisericii neamului, prilejuite de sărbătorile creştine care se desfăşoară pe parcursul unui an calendaristic. Sunt de-a dreptul nerăbdător să vină Sfânta Zi de Paşti pentru ca în cadrul familiei mele să-i mulţumesc prin rugăciune Domnului nostru Iisus Hristos pentru că s-a sacrificat pentru păcatele neamului omenesc. Dar de aici, până la a transforma ritul creştin într-un teatru de prost gust, scabros şi unsuros este de-a dreptul revoltător. (Mă refer la târâtul în coate şi-n genunchi pe la mănăstiri, bătaia necugetată pe apa sfinţită, mătănii şi cruci largi, exagerate prin tramvaie etc.). Sunt convins că dacă Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos ar vedea asemenea false manifestări publice şi făţarnice, ar lua bâta şi ar da cu ea în tarabele metaforice ale acestor conştiinţe viciate de falsa credinţă şi de evidenta făţărnicie. Aşa cum a făcut şi cu tarabele reale ale celor care au transformat Templul Domnului de la Ierusalim în piaţă de schimb şi de afaceri cu aur.
Din păcate chiar unii slujitori ai Bisericii de la toate nivelurile se complac în asemenea manifestări, prefăcându-se că nu văd falsa credinţă şi făţărnicia, dar bucurându-se ca nişte funcţionari religioşi de participarea a cât mai multor credincioşi la vreo manifestare cu iz religios. Ca să nu mai spun de acei slujitori ai bisericii creştine care se socotesc obligaţi să crească cu bani mulţi numărul de biserici prin localităţi cu sau fără rost, neţinând cont de numărul enoriaşilor din acea parohie. Acei prelaţi nu fac nici un serviciu credinţei creştine, ducând această credinţă în derizoriu, în gest mecanic, ca o datorie de serviciu.
Am să închei cu câteva cuvinte pe temă, rostite de Sfântul Ioan de Kronstadt, cuvinte care dezvăluie falsa credinţă, pericolul pe care-l naşte făţărnicia din fapt şi din gând. Iată ce spune Sfântul Ortodox Ioan de Kronstadt: „Rugăciunea silită naşte făţărnicie. Trebuie să ne rugăm cu drag, cu vigoare, din inimă. Nu din cauza supărărilor şi necazurilor şi nici din obligaţie, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună.“ Şi mai zice Sfântul Ioan de Kronstadt: „În clipa în care se vor construi biserici foarte multe şi aurite, să vă feriţi, scade credinţa!“
Aşadar, atenţie enoriaşi, atenţie B.O.R.: cu credinţa adevărată, cu lăcaşurile de cult nu poţi să faci „sanie cu zurgălăi!“ Dumnezeu distinge cu uşurinţă adevărata credinţă de făţărnicie.
