O săptămână politică absolut anostă, care a curs la mai lent și mai plictisitor decât Mureșelul. Pe scurt, nu s-a petrecut aproape nimic demn de consemnat pe frontul politic arădean. Era de așteptat ca pe ultima sută de metri înainte de tentativa de trecere prin Parlament a guvernului Orban să nu existe zi fără comunicate ale PSD privind dezastrul care ne așteaptă sub ocârmuirea liberală: tăieri de pensii și salarii, eliminarea voucherelor de vacanță și a tichetelor de masă, închiderea școlilor și spitalelor și multe altele. De partea cealaltă: dezastruoasa moștenire lăsată de guvernarea PSD, cu deficit bugetar uriaș, cu pensii speciale monstruoase, cu sute de mii de trântori angajați pe seama apartenenței la partid și multe altele de acest gen. Nimic din toate acestea. Poate că liberalii s-au abținut de la atacuri la adresa PSD în speranța că parlamentarii arădeni, fie și numai ca să-i bată cuie în tălpi lui Fifor, se vor prezenta la vot, chiar dacă Dăncilă i-a amenințat cu excluderea pe cei care vor intra în sală. Poate că PSD-iștii au stat și ei cuminți, sperând că după instalarea guvernului Orban la Arad nu se va trece chiar imediat la epurarea totală a oamenilor lor din diverse posturi, așa cum deja au anunțat șefii mari ai PNL. Sau poate că pur și simplu nici unii nici ceilalți nu au mai avut timp de răfuieli pe plan local, fiind prea ocupați cu pregătirea alegerilor prezidențiale, până la care mai sunt doar câteva zile.

  Apropo de alegeri, niciodată nu a mai fost o campanie pentru prezidențiale atât de lâncedă, de lipsită de evenimente, de parcă nici nu ar fi existat. Pe vremuri, în campanie Aradul era pur și simplu invadat de candidați, se organizau mari adunări populare la care cântau trupe de toate soiurile, maneliști care ridicau ode candidaților. Cocoțați pe platformele unor camioane, candidați promiteau că, dacă vor fi aleși, va curge lapte și miere, va fi raiul npe pământ. E drept, unii mai și încurcau numele localităților în care se aflau, pentru că sfetnicii uitau să facă pe discurs corectura de rigoare. Oricum, era mare agitație. Acum, nimic. Candidații care au fost lămuriți să vină și la Arad s-au întâlnit pe ici pe colo cu oamenii partidului. Doar Veorica a mai păstrat puțin din tradiție, trecând pe la piață, făcând fericiți vreo doi vânzători de legume. Ce să-i facem s-au schimbat vremurile, acum toți se bazează pe facebook, postacii fiind singurii care nu și-au pierdut obiectul muncii. Dar, destul despre campanie, să vedem cu ce au mai ieșit în față ai noștri, mult mai preocupați de campania pentru alegerile locale decât de campania pentru prezidențiale.

Acțiuni de fațadă

De departe, foștii PDL-iști, actualmente liberali, sunt specialiști în acțiuni de fațadă în apropierea alegerilor. Am avut o mostră săptămâna trecută: un important membru al PNL a găsit modalitatea de a face reclamă firmei sale de proiectări. L-a păcălit pe primarul Bibarț să organizeze a reuniune a reprezentanților proprietarilor unor imobile istorice supuse supraimpozitării. Oamenii au venit, sperând că vor primi o mână de ajutor din partea Primăriei, dar au rămas cu buzele umflate, iar primarul, la fel, pentru că în loc să adune ceva capital electoral s-a ales cu o sumedenie de critici și acuze.

În schimb, celălalt liberal de marcă, Iustin Cionca, președinte al Consiliului Județean, a fost mult mai inspirat, punctând electoral pe o temă de veșnică actualitate. Astfel, Cionca a fost prezent la lansarea unui proiect foarte important pentru municipiul și județul Arad: decolmatarea și igienizarea canalului Mureșel. Acest proiect – „Dezvoltarea sistemului de ape interne de interes comun de pe Canalul Mureșel, Canalul Ier Legător și Canalul Ier” – este finanțat din fonduri europene, prin Programul transfrontalier Interreg și va fi derulat de ANIF (Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare) în parteneriat cu ATIVIZIG (Alsó-Tisza-Vidéki Vízügyi Igazgatóság) – Direcția Regională a

Apelor „Tisa Inferioară”, din Ungaria. „Apreciez faptul că acest proiect prinde viață. În perioada în care am fost parlamentar, am pus

bazele și am asigurat finanțarea pentru documentația tehnică, de fapt primii pași ai acestui proiect semnat astăzi și care are nu doar rolul de a asigura o protecție în plus împotriva inundațiilor, ci și diminuarea poluării mediului”, a declarat Cionca..

Principalele obiective ale proiectului sunt decolmatarea, regularizarea și igienizarea canalului Mureșel, dar și modernizarea stației de pompare, refacerea unor construcții hidrotehnice (8 stăvilare) reprofilarea a trei canale de desecare sau modernizarea sediilor administrative ale

ANIF. Perioada de implementare este de 30 de luni, din aprilie 2019 până în septembrie 2021, iar valoarea totală a proiectului este de 1.890.017 euro (din care 1.606.514 euro reprezintă finanțarea europeană. Sigur, până la finalizarea proiectului va mai curge pe Mureșel cam tot atâta apă câtă a curs de la vremea când era Cionca deputat până acum, dar ce contează, important este ca oamenii să știe că Iustin Cionca se implică în rezolvarea celei mai puturoase probleme a arădenilor.

Printre acțiunile care nu sunt doar de fațadă, liberalii s-au lăudat cu bursele elevilor, aprobate în ședința CLM.

Au fost aprobate 131 burse de performanță, 5283 burse de merit, 56 burse de studiu și 2169 burse sociale. Pentru anul școlar 2019-2020 valoarea total a burselor este de 5.506.830 lei, dar, zic consilierii liberali, sumele ar fi foat mult mai mari dacă guvernul PSD nu ar fi tăiat banii Aradului. „Chiar dacă ne-am dorit să acordăm o sumă mai consistentă elevilor, fapt care a devenitimposibil odată cu tăierea fondurilor Bugetului Local de către Guvernul PSD, apreciem că am reușit să facem un efort și să venim în sprijinul elevilor arădeni. Avem încrederea că în anii următori vom reuși să mărim bugetul pentru bursele elevilor pentru că suntem conștienți de importanța educației copiilor”, zic ei. Așteptăm cu nerăbdare să vedem ce va face în această privință guvernul lor!

Bună ziua ai dat, belea ți-ai căpătat !

De parcă nu ar avea liberalii arădeni destul de furcă pe plan politic arădean, se mai trezesc atacați și din Republica Moldova ! Să vedem despre ce este vorba: În anul 2018, an Centenar pentru România, cu ocazia zilelor Aradului, în deschiderea ședinței festive a Consiliului Local Municipal care a avut loc la Palatul Cultural, a fost semnat acordul de înfrățire a Aradului cu sectorul Râșcani al orașului Chișinău.  Înfrățirea a permis finanțarea, din partea autorităților locale din Arad, a unui proiect în valoare de 100 000 de euro pentru amenajarea parcului Râșcani. În cadrul campaniei electorale Chișinău au apărut speculații pe această temă, cu privire la anumite beneficii obținute în urma înfrățirii.

Pentru o informare corectă a tuturor celor implicați în procesele electorale din Chișinău și Republica Moldova, „Primăria Municipiului Arad precizează că proiectul de înfrățire dintre municipiul Arad și sectorul Râșcani al Chișinăului este rezultatul implicării autorităților locale din Arad și a comunității noastre în eforturile românești de a contribui la creșterea calității vieții și a confortului urban în comunitățile din Republica Moldova și în Chișinău. Afirmațiile care au drept scop inducerea în eroare a opiniei publice în privința acestui Acord de înfrățire nu fac altceva decât să dăuneze relațiilor corecte, asumate și sincere dintre comunitățile noastre și aduc serioase deservicii poziționării comunității noastre la nivel național și european. Reputația Aradului este foarte importantă pentru întreaga noastră comunitate și nu poate fi negociată în nici un fel de context. Implicarea numelui actualului primar al municipiului Arad în campania electorală de la Chișinau, cu referințe asupra beneficiilor Acordului de înfrățire menționat mai sus este cel puțin neadecvată, mai ales că protagoniștii acestui acord sunt cu totul alții ”, se arată într-un Comunicat al Primăriei Arad. Moldovenii de la Chișinău ar trebui să fie acertizați că Andrei Năstase candidează la Primăria Chișinău, nu la Primăria Arad. Dar, cum și moldovenii sunt tot români, li se potrivește și lor zicala: dă-le românilor gratis mașini, că se ceartă pe culoare !

Recomandările redacției