Şapte funcţionari ai Vămii Arad au fost sancţionaţi disciplinar în cazul furtului de motorină

0
303

vama

Şapte funcţionari de la Vama Arad au fost sancţionaţi disciplinar, în urma unei anchete interne, pentru furt de motorină, informează Mediafax.

După aproape doi ani, ancheta internă privind dispariția în 2013 a 73 de tone de motorină din cisterne aflate în curtea Vămii Arad a fost finalizată, iar din cei 13 funcționari trimiși în fața unei comisii de disciplină, șapte au primit sancțiuni.

Instituția nu a precizat cum au fost pedepsiți angajații, menționând doar că cea mai gravă sancțiune a fost retrogradarea din funcția publică prevăzută în statutul funcționarilor pubici, măsură luată în două cazuri, pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

Pe de altă parte, dosarul deschis de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, la finele anului 2013, este tot cu autori necunoscuți.

Aproximativ 73 de tone de combustibil depozitat în trei rezervoare au dispărut din incinta Vămii Arad, lipsa mărfii fiind depistată în 27 septembrie 2013, de către reprezentanţii ANAF, care au anunţat Poliţia.

Combustibilul fusese reţinut de la o firmă în luna mai 2011, însă firma a dat în judecată ANAF, iar sentinţa emisă a stabilit că două dintre cele trei rezervoare de carburant să fie valorificate de stat, iar unul să fie predat societăţii care revendicase marfa. În octombrie 2013, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a preluat cazul, fiind constituit un dosar de cercetare pentru furt şi rupere de sigilii, cu autori necunoscuţi.

De asemenea, în noiembrie 2013, șeful DGRFP Timişoara, Lucian Ovidiu Heiuş, declara într-o conferinţă de presă, la Arad, că mai mulți funcţionari de la Vama Arad vor trebui să acopere prejudiciul, pentru că aveau în responsabilitate păstrarea motorinei, însă a spus că nu ştie dacă aceştia sunt şi implicaţi în furt. Heiuş spunea că nu crede că cele trei cisterne au fost golite sau au ieşit pe poarta Vămii Arad fără ca agenţii de pază ori funcţionarii să observe.

În februarie 2014, Lucian Ovidiu Heiuş declara că a dispus trimiterea în faţa Comisiei de Disciplină a 13 vameşi din Arad. El spunea că cei 13 vameşi riscă sancţiuni de la avertisment până la destituirea din funcţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.