Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu, împreună cu polițiști din cadrul IPJ Arad, au depistat şase cetăţeni irakieni şi un sirian, care intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu sprijinul unui cetăţean român.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 01.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu, împreună cu poliţişti din cadrul IPJ Arad  au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. În urma acţiunii, pe raza localităţii Iratoşu, a fost depistat un autoturism marca VW Sharan, înmatriculat în România, condus de cetăţeanul român P.D. în vârstă de 35 de ani, cu domiciliul pe raza judeţului Arad. Acesta era însoţit de şapte cetăţeni străini, care nu au prezentat documente de identitate şi nu îşi justificau prezenţa în zona.

Cei în cauză au fost conduşi la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu pentru cercetări, unde, în urma verificărilor preliminare, s-a stabilit că grupul de cetăţeni străini era format din şase irakieni şi un sirian, dintre care cinci bărbaţi cu vârste cuprinse între 21 şi 38 de ani, o femeie în vârstă de 21 de ani şi un minor în vârstă de 6 ani.

În urma verificărilor efectuate de poliţiştii de frontieră, s-a constatat că cei în cauză erau solicitanţi de azil în ţara noastră şi doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei, sens în care intenţionau să treacă frontiera ilegal în Ungaria.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru şoferul autoturismului şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii străini, la finalizarea cercetărilor urmând a se dispune măsurile legale care se impun.

 

Recomandările redacției