Chiar dacă a înțeles că nu mai avea șanse de promovare după ce Șirineasa a scăpat depunctată, Național Sebiș și-a făcut treaba până la capăt în campionatul Ligii
a III-a. Pe terenul retrogradatei din Bălești, „alb-albaștrii” s-au jucat cu ocaziile, iar gorjenii păreau că scapă cu un egal de palmares. Însă, băieții lui Cojocaru au ridicat ritmul în ultimele 20 de minute și au găsit și drumul spre plasa lui Jianu. În minutul 72, Mărgărit a marcat cu capul din centrarea lui Onțel, iar Ruță a închis tabela în primul minut de prelungire dintr-un penalty obținut de Susan. După anularea rezultatelor cu CNP Timișoara, Naționalul a căzut pe locul 3, sub Reșița, dar are satisfacția unui retur reușit. Mai mult, Săulescu și colegii săi au încheiat sezonul cu șapte victorii consecutive.
Formații: Bălești: Jianu – Dinu, Miroiu, Lupulescu, Almic – Amariei, Sitoianu, Semen, Budică – Popescu, Negrea
Sebiș: Dagău – Poștoarcă, Pîslaru, Dumitrache, Siminic – Ruță, Sz. Vereș – Săulescu (81 Basic), Petculescu (55 Susan), Onțel – Mărgărit.
Arbitri: Călin Lazăr ( Mediaș) – Alin Mureșan, Andra Tănăsiuc (Ambii din Cluj) Observatori FRF: Lucian Giogoviceanu (Reșița), Teodor Biriș (Hunedoara).

Recomandările redacției