Barsa 1 Barsa 2 Barsa 3 Barsa 4 Barsa 5 Barsa 6 Barsa 7 Barsa 8Una dintre cele mai ample festivaluri câmpeneşti de pe Valea Crişului Alb are loc în comuna Bârsa, chiar în localitatea de reşedinţă a acestei unităţi administrativ-teritoriale. Sărbătoarea comunei poartă numele de „Flori de sânziene”, iar la sfârşitul săptămânii trecute s-a desfăşurat ediţia cu numărul opt. Acesta este şi motivul pentru care l-am contactat pe domnul Avram Ciev, primarul comunei Bârsa, rugându-l să ne ofere câteva amănunte despre programul festiva­lului „Flori de sânziene”: „Mă bucur nespus de mult pentru continuitatea festivalului nostru, care, iată, a ajuns la cea de-a VIII-a ediţie. Bârsa este o comună în care tradiţiile se respectă cu sfinţenie, astfel că ideea festivalului a căzut peste un sol fertil. Şi în acest an avem invitaţi cu care ne mândrim, din ţară şi din comunele învecinate, iar Festivalul „Flori de sânziene” va fi deschis prin parada portului popular, care va începe din faţa Primăriei. Spre deosebire de alţi ani, de data aceasta vom avea prilejul să parcurgem drumul până la Dealul Râpa pe asfalt nou-nouţ, motiv pentru care vom avea parte şi de tăierea panglicii de inaugurare a celor două străzi care au fost recent modernizate, în lungime de 1,5 km. Şi tot din acest motiv, ne bucurăm să-i avem în fruntea alaiului pe cei care ne-au ajutat şi ne-au fost în permanenţă alături, respectiv pe domnul Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, pe doamna Rodica Chambre, consilier judeţean, şpe doamna viceprimar Luminiţa Elena Toma şi pe consilierii locali. Pentru tot am vorbit despre investiţii, în acest an vom continua lucrările începute pe Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, precum şi pe Măsura 3.2.2., adică pe fonduri europene, prin care vom moderniza 2,2 km de trotuar în localităţile Bârsa, Aldeşti şi Voivo­deni”. Domnul primar Avram Ciev ne-a mai informat că vor urca pe scena festivalului un număr de 14 formaţii artistice de dansatori şi interpreţi vocali sau instrumentali, printre care, fireşte, şi formaţiile de renume ale comunei Bârsa. „Druşcelele” şi „Căluşarii” din Aldeşti, împreună cu taraful reprezentativ al comunei Bârsa au deschis festivalul „Flori de sânziene”, iar cunoscuta realizatoare de emisiuni TV Nicoleta Pavel a prezentat, pas cu pas, evoluţia artiştilor prezenţi. Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, l-a felicitat public pe domnul primar Avram Ciev pentru realizările edilitare din comună, dar şi pentru strădania domniei sale de a încuraja păstrarea tradiţiilor strămoşeşti. De asemenea, primarul Avram Ciev a salutat prezenţa deputatului Dorel Căprar, a primarului oraşului Sebiş, Gheorghe  Feieş şi a primarilor din comunele Pleşcuţa, Archiş şi Cărand. Chiar în momentul evoluţiei scenice a Ansamblului „Lioara” din Buteni a sosit la festivalul de la Bârsa şi primarul municipiului Arad, domnul Gheorghe Falcă, fiind însoţit de către vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, domnul Adrian Ţolea. Rugat să ţină o scurtă alocuţiune în faţa sutelor de participanţi la festivalul „Flori de sânziene”, domnul Gheorghe Falcă a subliniat importanţa păstrării tradiţiilor şi obiceiurilor locale, aceastea reprezentând aportul nostru de specificate în contextul naţiunilor euro­pene, iar domnul Adrian Ţolea a evidenţiat meritele primarului Avram Ciev în ceea ce priveşte perpetuarea acestui minunat festival de la Bârsa. Au urcat apoi pe scenă „Codrenii” din Archiş – care veniseră la Bârsa în frunte cu primarul comunei – iar dansatorii din Beliu, împreună cu solista vocală Lenuţa Boroş au impresionat auditoriul. Şiculanii au venit îmbrăcaţi cu minunatele lor costume bihorene, de la care se inspiră toţi folcloriştii şi animatorii culturali din judeţul vecin, după care cunoscuta interpretă şi realizatoare TV Voichiţa Suba i-a delectat pe toţi cei participanţi cu un minunat repertoriu de pe Valea Crişului Alb. N-au lipsit nici ansamblurile profesioniste, astfel că primii care au urcat pe scenă au fost cei de la „Doina Timişului”. Bănăţenilor le-au răspuns bihorenii de la Ansamblul „Auşana”, iar sutele de spectatori s-au putut delecta până seara târziu la Festivalul „Flori de sânziene” – ediţia a VIII-a, de la Bârsa.

  • A.Rădeanu spune:

    Ce tradiţii respectaţi voi, sărbătorind Sânzâienele în august? Tradiţia populară şi religioasă plasează sărbătoarea Sânzâienelor în 24 iunie-Naşterea Sf. Ioan Botezătorul, când înfloresc frumoasele flori galbene numite sânzâiene. Ce faceţi voi e ca şi când aţi sărbători la Crăciun culesul strugurilor. PD-L-işti nepricepuţi! Chef să fie, bani să iasă, că simbolistica nu contează.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției