pancota old boysClubul din Podgorie a continuat sărbătoarea dedicată celor 75 de ani de viață printr-o reuniune specială a generațiilor care au apărat culorile Șoimilor. De la veteranul antrenor Ioan Docopil şi încheind cu grupele de copii şi juniori ale prezentului, toți s-au întâlnit vineri după-amiază la arena din Pîncota.
Mai întâi, fotbal, dar după un moment de reculegere păstrat în amin­tirea celor care au fost odată eroii oraşului, în frunte cu Aurel Neamţu, Ilie Moţ, Simion Buda şi mulţi alţii.
Apoi, fotbaliștii anilor trecuți și-au îmbrăcat din nou echipamentele și au ieșit la joc pe terenul sintetic pentru câteva reprize spectaculoase. Au jucat, printre alţii, Huzdup, Drăucean, Șofronici, Damian, Perța, Trifu, Cuedan (toţi parte din echipa care promova în Divizia C în 1998, din motive financiare locul a fost cedat atunci), Şold, Ardelean, Rășinar, Hada, Retter, Moț, Moisă (primarul, cei doi care îl urmează, alături de Zimbran, Jurcă și Stoica fac parte din generația campioană județeană din 1967, ei sunt „supravieţuitorii”), Piroș, Mitu, Bontea, Bulzan, Burian, Rus, Leucuța ori Copil.
Au fost meciuri frumoase, cu preşedintele actual Pavel Piroş aflat printre marcatori, ori cu antrenorul Dan Cuedan autor al unui gol în vinclul porţii lui Dumitru Copil! „Cel mai frumos lucru la asemenea întâlniri apare atunci când îţi aduci aminte de cum a fost odată, de cum imnul nostru, compus de colegul de echipă Suciu, se auzea cel mai tare atunci când treceam prin Șiria! Pentru noi, meciul cu șirienii era ca și UTA – Poli, ca și Steaua – Dinamo”, a punctat Iosif Retter.
„Au fost momente emoționante, la festivitatea de după meci, când am luat cuvântul, cu greu mi-am putut stăpâni lacrimile”, a mărturisit Pavel Piroș.
Un tort de 10 kilograme cu sigla echipei i-a așteptat pe „șoimi” după meciuri, împreună cu diplome și cadouri. Imnul clubului a fost cântat de toate generațiile, care și-au dat din nou întâlnire în vară, pentru a doua parte a aniversării.

Recomandările redacției