În zilele de 14 și 24 februarie, cu ocazia sărbătorilor romantice, Valentine’s Day, respectiv Dragobete, vânzările florilor au mers cât se poate de rău.

Dacă piețele sunt deja aproape pustii și pe muchie de faliment, ne-am gândit că măcar de celebrele sărbători ale dragostei, arădenii vor merge în piață să cumpere un buchet de flori consoartei, însă nu a fost așa.

De Sfântul Valentin, vânzările au fost cât de cât ordinare, dar de Dragobete a fost un adevărat dezastru, comerțul cu flori fiind la pământ.

Arădenii sunt în contradictoriu în această situație, aceștia afirmând că preferă tradiționalul și românescul Dragobete, însă în mod concret, vânzarea de flori a fost minimă în 24 februarie.

Nu s-a vândut aproape deloc de Dragobete, nici pe jumătate cât de Valentine’s Day, când a mers ceva mai bine. Trandafirii roșii au fost cei mai ceruți, la fir, la buchet sau cutiile de trandafiri, a mărturisit o tânără vânzătoare.

Prețurile buchetelor au variat de la 30 de lei până la 100 de lei

Puținii bărbați care au decis să le facă o bucurie partenerelor lor de viață au fost lipsiți de inspirație. Aceștia nu au ieșit din zona lor de confort și au rămas banali, cumpărând în mare parte trandafiri.

Jale a fost zilele astea, n-au fost îndrăgostiți, mai degrabă cei de la casa de bătrâni sunt mai îndrăgostiți decât arădenii. Nu am avut deloc vânzare, foarte rar s-a mai luat câte un fir de trandafir. De Valentine’s a mai mers un pic mai bine, ca o zi normală. Sunt oamenii foarte săraci, nu mai au bani și nici îndrăgostiți nu sunt. La o căsătorie sunt trei divorțuri. De vreo trei ani este faliment curat și nu avem ce să facem, că pe noi, cele mai în vârstă nu ne mai angajează nimeni, a afirmat o doamnă care a punctat problematica pieței în declin.

Aceste precizări din urmă sunt adevărate, oamenii preferând să își cumpere până și florile de la supermarket-uri, lăsând piața într-un faliment sigur în următorii ani.

Coroanele, peste trandafiri

Aradul este locul antitezelor, în urmare, pentru a compensa lipsa de clienți, de Valentine’s Day, un cumpărător care probabil a dat-o în bară cu soția, a achiziționat trandafiri în valoare de 540 de lei. Acesta a cumpărat 54 de fire de trandafiri.

În schimb, dacă romantismul nu a fost în vogă în zilele destinate iubirii, moartea nu a avut rețineri, egalând vânzarea florilor cu cea a coroanelor funerare. Una dintre vânzătoare a afirmat că comercializarea coroanelor merg chiar mai bine decât cea a florilor, chiar și de zilele îndrăgostiților.

Sfântul Valentin

Claudiu al II-lea, un împărat roman s-a gândit că, în locul luptei, bărbații preferau să stea acasă cu soțiile și copiii lor. În consecință, Claudiu a decis ca niciunul dintre soldații din Roma să nu se mai poată căsători.

Valentin, care era un preot creștin, credea că dreptul oamenilor de a se căsători era dat de Dumnezeu, iar Claudiu nu avea dreptul să-l interzică. El a căsătorit în secret cupluri, cununiile fiind făcute în locuri secrete, pentru a nu putea fi găsit de împărat.

Claudiu l-a găsit și l-a arestat. Refuzând să devină soldat roman, a fost întemnițat și condamnat la moarte.

Valentin a fost probabil executat pe 14 februarie în anul 269 sau 270.

Dragobete

În dreptul Dragobetelui există multe mituri care circulă de sute de ani.

O legendă spune că Dragobetele era fiul Dochiei, zeul dragostei și al bunei dispoziții. Era numit ”Cap de Primăvară” sau ”Cap de Vară” și era identificat cu Cupidon, zeul iubirii din mitologia romană, dar și cu Eros, corespondentul din mitologia greacă.

Un alt nume al său era ”Năvalnicul”, fiind cunoscut ca un fecior frumos, iubăreț, în fața căruia toate fetele se topeau. Pentru daci, acesta era zeul care oficia la începutul primăverii nunta tuturor animalelor.

O altă legendă spune că Dragobete s-a numit inițial Dragomir, ce simboliza zeul iubirii, fiind considerat copilul Babei Dochia. Chiar dacă oamenii locului consideră că Dragobetele oficia din ceruri căsătorii între necuvântătoare, cu timpul, legenda a luat o altă întorsătură, Dragobetele semnificând venirea primăverii și trezirea vieții.

Recomandările redacției