Sârboaicele FCC Baschet Arad s-au întors la marele fix acasă, cipriota Akathiotou e blocată în România

1
187

Federația Română de Baschet își ține în joc de glezne cluburile afiliate, care, în majoritatea lor, au solicitat „înghețarea” sezonului, ca urmare a epidemiei de coronavirus ce a întrerupt total activitățile sportive și în România. FRB-ul a venit doar cu un comunicat prin care a anunțat „prelungirea perioadei de suspendare a tuturor com­- petițiilor oficiale de baschet organizate sub egida FRB/AJB/AMMB până la în­cheierea stării de urgență pe teritoriul României”, stare ce va expira, cel mai repede, pe 16 aprilie.
Deși, inițial, dorea să-și țină pe loc jucătoarele în așteptarea unei decizii defintive din partea Federației, conducerea FCC Baschet Arad a dat curs doleanțelor fetelor, care doreau să se întoarcă acasă, atâta timp cât oricum aproape o lună de zile stăteau degeaba în orașul nostru. Sârboaicele chiar au fost foarte insistente, atâta timp cât au aflat că țara lor va închide total granițele și riscau să rămână blocate în România. „Jefi­mija Karakasevic și, mai ales, Branki Hadzovic au trecut la limită în țara lor joi, dacă mai întârziau câteva ore, ar fi rămas blocate aici. Oricum, ambele vor intra în autoizolare timp de 28 de zile. Din păcate, veștile sunt proaste în ceea ce o privește pe Veatriki Akathiotou, ea nu a mai putut pleca, granițele Ciprului erau deja închise. Și cu jucătoarele americane Webb și Robinson, dar și cu antrenorul Rodriguez am avut dificultăți să le găsim zboruri spre casă, deoarece nu am avut acces la aeroporturile din Budapesta sau Belgrad. Au plecat, într-un final, de pe București. La Arad mai sunt și câteva jucătoare care domiciliază în alte orașe din România, dar vor pleca și ele în curând. Vom fi în permanentă legătură cu jucătoarele noastre, care, conform înțelegerii, pot reveni la echipă în orice moment,după remedierea situației“,
ne-a declarat Marcel Urban, președintele gru­pării arădene din Liga Națională de Baschet Feminin.
Așadar, și lotul fetelor de la FCC Baschet Arad s-a răsfirat, fără a avea siguranța că se va mai reuni în această componență. „Încercăm să gestionam situația cum putem mai bine, pentru că viața clubului continuă. Trebuie să pregătim inclusiv sezonul care urmează, iar dacă cumva se va relua acest campionat, după această perioadă incertă, trebuie să fim funcţio­nali”, a adăugat Urban.
Dacă, până la urmă, se va „îngheţa” sezonul, echipa „galben-albastră” va bifa a doua medalie de bronz consecutivă, încheind sezonul regulat al Ligii Naţionale pe locul 3, după Sepsi Sfântu Gheorghe şi CSM Satu Mare.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.