Spre deosebire de cehi sau de maghiari, noi, românii, nu ne putem lăuda cu o aristocraţie naţională care să reprezinte un model de urmat pentru tânăra generaţie. În primul rând, aristocraţia de sorginte românească a fost mult mai firavă decât aristocraţiile altor neamuri central-europene, iar cei patruzeci şi cinci de ani de comunism, dimpreună cu cei douăzeci şi cinci de neocomunism, au contribuit, decisiv, la „eradicarea burgheziei şi moşierimii” din spaţiul carpato-danubiano-pontic. În al doilea rând, îndobitocirea comunistă a fost într-atât de straşnică în patria noastră mioritică, încât, după 1989 i-am privit pe cei care s-au reîntors să-şi recupereze fabricile, pământurile, conacele şi castelele ca pe nişte „spoliatori care au supt sângele poporului”. În astfel de condiţii, văzându-se purtate cu anii, de la o instituţie la alta, cele mai multe dintre marile familii nobiliare româneşti au renunţat, pur şi simplu, să-şi mai revendice averile, iar cele care au cutezat să o facă, au încăput pe mâna unor excroci de cea mai joasă speţă, care le-au cumpărat „drepturile litigioase”. Astfel că s-a rupt şi ultima legătură între „norod” şi aristocraţii români, iar neocomuniştii – fie ei social-democraţi, liberali, conservatori sau sub ce măşti politic e s-or mai ascunde – au început să se întărească pe proprietăţile imobiliare, financiare şi funciare ale marilor făcători de neam şi ţară. Mai mult, şi mai grav, cei care scapă de DNA şi de confiscarea averii, se străduiesc din toate puterile să imite şi deprinderile marilor aristocraţi: îşi cumpără maşini de lux, se îmbracă de-afară şi frecventează doar localurile simandicoase. Fireşte, în toate aceste cazuri penibilul se vede de la o poştă. Pentru că n-ai cum să lepezi, de azi pe mâine, coasa ori sapa şi să apuci crosa de golf, puşca de vânătoare sau racheta de tenis. Astfel de procese sociale se săvârşesc în cinci-şase generaţii, când mai dispar bătăturile congenitale, se micesc palmele, şoldurile se subţiază, iar genunchii devin mai puţin butucănoşi. Până atunci, în lipsa unei aristocraţii veritabile, spaţiul monden a fost ocupat în totalitate de fel de fel de tuciurii, care apar seară de seară pe ecranele televizoarelor căsătorindu-se, divorţând sau înjurându-se în direct. Iar „spectacolul” transmis nu este cu nimic mai prejos decât cel care se poartă prin Parlamentul patriei, unde discursul politic şi-a pierdut aproape orice valenţă axiologică…

Recomandările redacției