Săptămâna trecută, comuna Şepreuş a fost în sărbătoare. O sărbătoare care depăşeşte limitele localităţii de pe malurile Sarteşului, fiind totodată şi o sărbătoare a judeţului Arad şi, de ce nu, chiar o sărbătoare naţională. Şi asta, deoarece se împlinesc şaizeci şi şase de ani de la revolta anticomunistă a locuitorilor din Şepreuş, când gospodarii din această localitate s-au ridicat la luptă deschisă împotriva cotelor de cereale şi a celorlalte tâmpenii debitate de către activiştii fostului partid comunist. Vorbim despre prima revoltă anticomunistă din această parte a ţării, care s-a întins cu repeziciune şi în localităţile învecinate, contaminând până la urmă chiar şi judeţele din jur. Astăzi, după două decenii şi jumătate de experienţă democratică şi dincolo de toate nostalgiile generaţiilor irosite, trebuie să reaşezăm istoria în drepturile sale. Iar şepreuşenii merită cu atât mai mult să fie reconsideraţi în plenitudinea demnităţii lor, deoarece, în acel august 1949, au dat dovadă că preferă să moară ca nişte cetăţeni liberi, care înţeleg să fie stăpâni pe pământul şi pe roadele muncii lor. Şi asta, cu atât mai mult, cu cât la Şepreuş a existat o adevărată tradiţie a luptelor pentru drepturi sociale şi naţionale, sătenii din această localitate arătându-se neînduplecaţi şi la 1824, când au retezat abuzurile grofului de aici, s-au în anul 1903, când au înfruntat grosolăniile administraţiei maghiare şi au impus în fruntea urbei un primar român. Atunci, în anul 1903, preţul plătit de către şepreuşeni pentru impunerea unui edil român în fruntea obştii a fost unul destul de scump, deoarece mai mulţi săteni au fost ucişi de către gloanţele autorităţilor maghiare.
Una peste alta, actualii edili şi consilieri locali din Şepreuş s-au gândit să lege „Zilele localităţii” de această mare sărbătoare istorică a comunei. O alegere cât se poate de inspirată, care face cinste nepoţilor şi strănepoţilor celor care au fost împuşcaţi cu sălbăticie atunci, în 1949, sau au avut de îndurat depotări sau ani grei de temniţă comunistă. Nu în ultimul rând, pentru informarea cititorilor, trebuie să menţionăm că, alături de şepreuşeni, în acel an 1949, s-au ridicat la luptă şi sătenii din Apateu, Mocirla, Şomoşcheş sau din alte localităţi arădene. N-au fost „chiaburi” – aşa cum i-au catalogat autorităţile comuniste – ci oameni simplii, cu şapte-opt iugăre de pământ, dar care nu puteau înţelege să fie deposedaţi, pur şi simplu, de roadele muncii lor. Oameni demni, care au lăsat drept pildă viitorimii un model de luptă pentru libertate.
