Șase medalli de argint pentru halterofilii CSM Arad la naționalele de tineret

0
470

Secţia de haltere a CS Municipal Arad continuă să se remarce şi în plan intern. După excelentele prestaţii de la Europenele cadeţilor, sportivii pregătiţi de Adrian Jigău şi Pavel Sebeşan au concurat la Naţionalele de tineret (U23) de la Bascov-Budeasa, unde au totalizat şase medalii de argint.
Titlurile de vicecampioni naţionali au fost obţinute de Luciana Condurache, la categoria 90 de kilograme şi de Emanuel Danciu, la 62 de kilograme, ambii tripli medaliaţi cu argint. Pentru CSM Arad au mai concurat Cosmin Krupla, un loc 6 la smuls, în limitele categoriei 56 de kilograme, el fiind menajat din cauza unei accidentări suferite încă înaintea Europenelor, Sorin Oros, trei locuri 6 la categoria 69 de kilograme şi Adelina Vizitiu, trei locuri 8 la 58 de kilograme.
Urmează finala Naţionalelor de seniori, programată la Arad (baza AMEFA) în perioada 4-8 septembrie, în vreme ce Emanuel Danciu se află în pregătire pentru Jocurile Olimpice de Tineret, de la Buenos Aires, din toamna acestui an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.