vanatoriPădurea Somoş a fost, marţi seara, scena unui scandal presărat cu de toate: injurii, ameninţări, lovituri şi chiar focuri de armă. Viorel Lazăr, fostul preşedinte al Asociaţiei de Vânătoare Lazăr Hunting este acuzat că ar fi lovit un localnic. Săteanul povesteşte că se plimba cu motocicleta pe digul Crişului Alb şi că la un moment dat s-a oprit, pentru a se urca într-un foişor, pentru a observa vânatul. „Foişorul era foarte aproape de digul pe care mă plimbam, la fel cum o făceam când eram copil. M-am urcat acolo, pentru că îmi place să observ vănatul. E foarte frumos… Imediat ce am urcat, am văzut în foişorul vecin, aflat la aproximativ 300-350 de metri, o altă persoană. Nu am reuşit să o identific, pentru că nu aveam nici binoclu şi nici lunetă. Nu a trecut niciun minut, că s-a auzit un foc de armă. Nu pot spune dacă s-a tras asupra mea sau nu, dar nici în vizorul meu, nici în vizorul persoanei respective nu era niciun vânat”, îşi începe C.B. povestea. Acesta susţine în continuare că imediat după ce a auzit focul de armă, a coborât din foişor şi s-a îndreptat înspre dig, unde a lăsat motocicleta. „M-am aşezat pe iarbă şi am dat un telefon. În timpul acesta, am auzit din nou un alt foc de armă, venind dinspre alt foişor. După câteva minute, a apărut pe dig, într-o maşină, domnul Viorel Lazăr, însoţit de paznicul de vânătoare.  S-a dat jos din maşină, cu arma în mâna dreaptă şi a venit înspre mine, proferânf tot felul de ameninţări şi înjurături. Cu mâna stângă, m-a lovit peste mâna în care ţineam telefonul, astfel încât l-am scăpat în iarbă. Tot el a sunat la 112, apelul fiind redirecţionat spre Poliţia Chişineu-Criş. Nu ştiu de ce putea să mă acuze, nu aveam armă asupra mea şi nu am făcut decât să mă plimb.”, a mai spus C.B. Bărbatul povesteşte că în zonă a apărut şi fiul primarului de la Sintea Mare, Attila Erdoş, care avea să recunoască în faţa poliţiştilor că el a fost cel care a tras. „Domnul Erdoş a declarat că m-a văzut în foişor, a sunat paznicul de vânătoare, pentru a vedea dacă e cineva care se ocupă de fond, şi a tras după trei purcei, dar nu i-a nimerit. Cum e posibil oare? Tu vezi un om în faţă şi tragi la un unghi de 90 de grade?”, a încheiat C.B.

În timpul anchetei, care s-a prelungit până în jurul orei 4 dimineaţa s-a vehiculat şi informaţia că primarul din Sintea Mare, Valentin Erdoş, ar fi împuşcat în extrasezon doi mistreţi, dintre care unul l-ar fi dat unei alte persoane, lucru negat cu vehemenţă de acesta, când a fost contactat de noi. „Fiţi serios. Eu nu am dat niciun porc la nimeni. Nu ştiu foarte multe despre ce s-a întâmplat marţi noaptea, ştiu doar că a venit fiul meu să depună arma acasă, în rastel, după ce a fost chemat la Poliţie”, susţine primarul.

Attila Erdoş a vânat de unul singur

În ceea ce-l priveşte, Attila Erdoş susţine că a avut o autorizaţie pentru mistreţi sub un an. „Am stat în foişor şi am tras două focuri de armă. L-am observat pe cel care se afla în celălalt foişor, am sunat paznicul de vânătoare, să văd cine e acolo. După ce am încheiat convorbirea, au ieşit nişte purcei, într-o altă direcţie. Am tras şi nu i-am nimerit. Nici nu aveam cum să-l ating pe omul respectiv, că nu am tras înspre el. Am aşteptat apoi, până a ajuns domnul Lazăr, cu paznicul de vânătoare. Am avut autorizaţie pentru o singură persoană, pentru a putea vâna mistreţi sub un an şi am fost singur la vânătoare”, susţine Attila Erdoş.

Trebuie spus însă că, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Oradea, în cazul mistreţilor şi căpriorilor, autorizaţia se poate emite pentru o singură persoană, dar în acest caz vânătorul trebuie însoţit de paznicul de vânătoare, astfel încât rezultă că legea a fost încălcată din acest punct de vedere. Rămâne însă de văzut dacă celelalte două persoane implicate au fost la vânătoare şi dacă au avut autorizaţie la rândul lor, asta în condiţiile în care Viorel Lazăr nu a dorit să stea de vorbă cu noi.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad confirmă incidentul, dar susţin că nu a fost depusă deocamdată nicio plângere. „A fost o sesizare făcută la 112, cu privire la o altercaţie. Niciuna dintre părţi nu a depus însă plângere. S-au făcut verificări, dacă există autorizaţie de vânătoare, exista autorizaţie, iar sezonul era deschis. Toţi cei implicaţi erau deţinători legali de armă, astfel încât din punct de vedere al folosirii armelor nu s-a comis nicio infracţiune”, a declarat Camelia Tuduce, purtătorul de cuvânt al IPJ.

Recomandările redacției