Chiar dacă „Romeo” a pus autoritățile pe jar, povestea se centrează mai mult în jurul „Julietei”, care, potrivit mamei sale, ar fi fost răpită. Dar să o luăm de la început. În urmă cu aproximativ două săptămâni, la postul de Poliție din Sântana s-a prezentat o femeie de etnie romă care a declarat că fata ei a fost răpită de mai mulți bărbați și că nu mai poate să o contacteze. Bazându-se pe cele spuse de femeie și potrivit procedurii, un echipaj de poliție a început cercetările.

Astfel că la domiciliul mamei „Julietei” a ajuns inițial o mașină de poliție, dar echipajul a cerut sprijin. De ce? Pentru că rudele fetei se dădeau de ceasul morții că fata a fost răpită și cine știe ce i s-ar fi putut întâmpla în tot acest timp. Practic, mama fetei „răpite” a susținut că un individ a lovit-o cu pumnii și i-a adresat injurii, după care a răpit-o pe fiica ei, în vârstă de 22 de ani. În cele din urmă, polițiștii au descoperit că bărbatul, de 33 de ani, și fata de 22, au ajuns până în județul Bihor, însă nu a fost răpită ci a plecat de bunăvoie cu el.

Se pare că scandalul a plecat de la faptul că tânărul s-a certat ca la ușa cortului cu mama fetei, însă fiica sa a plecat de bunăvoie cu el în județul Bihor. Cu atât mai mult cu cât tânăra are doi copii minori cu acest bărbat, lucru pe care mama fetei a „omis” să-l spună polițiștilor. Oricum, în cele din urmă, trei autospeciale de poliție au fost mobilizate o noapte întreagă la povestea lui Romeo și a Julietei ce a tulburat liniștea publică în Sântana.

Recomandările redacției