Toată inflamarea accidentului parlamentar care a dus la adoptarea tacită a legii privind Autonomia Ținutului Secuiesc părea să se fi stins deja după câteva zile, discursul patriotard al lui Iohannis căzând în derizoriu, până și pe Facebook acesta fiind luat în bășcălie, nu doar de susținătorii PSD, ci și de alții. Aparent, bășica s-a dezumflat, nimeni nu crede că ungurii ar putea lua Ardealul, cu complicitatea PSD, dar, așa cum am mai avertizat, accidentul va rămâne o temă electorală predilectă a PNL, care va veni cu un adevărat bombardament pe această temă. Iată, liberalii insistă pe această temă, susținând că, la doar câteva zile după scandal, PSD confirmă că are înțelegeri subterane cu UDMR, urmărind să instaureze în Ținutul Secuiesc o autonomie de facto, chiar dacă ea, de jure a fost respinsă. Concret: „La Senat, în comisii, proiectul UDMR a fost susținut și votat de senatorii PSD, semn că de această dată, acordul PSD a fost unul la vedere, de susținere pentru proiectul UDMR. Acesta reprezintă practic un nou Cod Administrativ, rescris în varianta UDMR și susținut prin vot de PSD, o nouă dovadă clară că adoptarea tacită a proiectului de lege privind Autonomia Ținutului Secuiesc nu a fost un simplu accident. Printre altele, proiectul UDMR, adoptat tacit de Senat crează cadrul „legal” pentru obligativitatea oficializării limbii române, dar și pentru arborarea drapelului Ungariei sau a așa-zisului Ținut Secuiesc. Practic, prin tot soiul de amendamente, UDMR, susținută de PSD, încearcă atingerea obiectivului auto­- nomiei: dacă înainte se putea folosi limba maghiară, și subliniez, se putea, acum sunt obligate, și repet, obligate autoritățile locale să asigure folosirea acestei limbi. Dacă în textul inițial se prevedea folosirea limbii maghiare doar în administrația publică locală, acum UDMR, susținut de PSD transferă obligativitatea folosirii limbii maghiare și în zona Poliției Române. E doar un exemplu despre modul în care acest nou proiect de lege marca UDMR-PSD, încearcă să transpună în practică autonomia de tip Ținutul Secuiesc”, declară liberalul Florin Roman. Am subliniat „oficializarea limbii române”, pentru că, evident, este vorba despre limba maghiară, greșeala fiind ori a lui Florin Roman, ori a ziaristului care l-a citat. Exact ca și în cazul proiectului privind autonomia Ținutului Secuiesc, amendamentul UDMR la noul Cod Administrativ, căci despre un amendament este vorba, era arhicunoscut de către liberali, dar aceștia nu au zis nici pâs, pentru că și ei, ca și PSD-iștii, doreau cu ardoare ca acest nou Cod Administrativ să treacă, pentru că punctul vital era alegerea primarilor într-un singur tur. Am obosit să explic că liberalii, în ciuda faptului că șefii lor susțineau, de ochii lumii, că vor alegeri în două tururi, făceau presiuni uriașe pentru păstrarea alegerilor într-un singur tur, așa că nu mai insist, inclusiv ei au acceptat amendamentul UDMR. Acum, într-un avânt naționalist vin și spun că „PNL respinge categoric orice proiect de lege al UDMR, susținut de PSD, de enclavizare și federalizare a României și cere celor două partide să rupă frăția intereselor de partid, care nu pot prevala interesului național și constituțional al statului național, unitar și suveran”. Nimic nou sub soare, la fel ca și PSD-iștii, liberalii una spun azi, alta spun mâine, iar USR-iștii, neavând încotro, se adaptează și ei.
Cert este că atât PSD-iștii cât și liberalii se joacă cu focul, pentru că atunci când se demonstra că și unii și ceilalți au făcut înțelegeri cu UDMR electoratul se va revolta, iar de câștigat vor avea alte partide, printre care și PMP-ul lui Băsescu. După alegerile parlamentare, s-ar putea ca ecua­ția guvernării să se complice extrem de mult, pentru că unei coaliții PNL-USR
i-ar lipsi multe voturi pentru a avea majoritate parlamentară, iar în momentul în care vor fi obligați să apeleze la UDMR scandalul va fi uriaș.

Recomandările redacției