Sindicatele din Educație susțin că testele de salivă care au ajuns la inspectoratele școlare nu respectă regulile de siguranță sanitară și cer blocarea distribuției lor în școli. Sindicaliștii cer mai multe instrucțiuni privind folosirea acestor teste.

Astfel, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație Spiru Haret cer Guvernului blocarea distribuției testelor din salivă pentru depistarea SARS-CoV-2 și distribuirea în unitățile de învățământ a unor kit-uri individuale.

„Testele din salivă care au ajuns în inspectoratele școlare nu respectă nicio regulă de siguranță sanitară, acestea urmând să fie manipulate de cel puțin trei persoane înainte să ajungă la elevi, în condițiile în care nu toate piesele care formează kit-ul sunt ambalate și sigilate individual”, spun sindicaliștii.

Ei cer Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), cea care a elaborat cerințele de performanță și de reglementare, să explice cum pot fi aceste teste distribuite către elevi, respectându-se în același timp și regulile sanitare.

De asemenea  sindicaliștii cer Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC) să prezinte criteriile potrivit cărora aceste teste au fost achiziționate și livrate dezmembrate, și nu sub formă de kit individual. 

În opinia sindicatelor, de livrarea testelor trebuia să se ocupe Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), instituția care a semnat contractele.

„Întrebarea firească pe care și-o pun părinții și cadrele didactice este următoarea: instituția care a lansat licitația, a întocmit corect Caietul de sarcini privind distribuirea acestor teste? Dacă a fost întocmit corect, se respectă regulile stabilite? Opinia publică așteaptă niște explicații, urgent! Altfel, această mult așteptată testare riscă să se transforme într-un mare eșec! Cine își permite să-și bată joc de sănătatea copiilor și a cadrelor didactice este iresponsabil!”, se arată în comunicatul comun semnat de cele două federații sindicale.

Sindicaliștii mai cer mai multe informații privind folosirea acestor teste de salivă, ei invocând că în afară de un videoclip demo, nu există niciun fel de instrucțiuni.

„Cerem imperativ Guvernului României și Ministerului Educației respectarea dreptului angajaților la zilele libere legale și propunem ca aceste teste să fie distribuite pe 2 și 3 decembrie, urmând a fi utilizate începând cu 6 decembrie. De asemenea, solicităm ca, măcar începând cu următoarea tranșă de teste, acestea să corespundă normelor sanitare și să fie ambalate individual”, se arată în comunicatul de presă.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției