Dacă m-ar întreba cineva ce gen de film rulează în această vară în curtea „Bătrânei Doamne” ar trebui să mă gândesc bine și să optez pentru o alăturare inedită chiar și pentru Casa de Producție Holywoodiană. Păi s-ar juca un fel de dramă (cu accente tragice) comică, cu răsturnări de situație, pigmentată cu adrenalină și o grămadă de actori. Unii dintre ei stau în umbră și ar putea apărea doar în scena finală pentru a mări suspansul, dar și pentru aprecierile audienței.
Am ajuns la faza în care îi vedem pe Giovanni Catanzariti, Adrian Marțian, Alexandru Meszar și Suporter Club UTA că își dau replici, fac oferte, vin cu contraoferte, dau avertismente, ba chiar au și planuri ce nu prea stau în picioare nici într-un caz și nici în celălalt. Cert este că gruparea lăsată moștenire de baronul Neuman a devenit platoul de filmare ideal pentru personaje mânate de interese mai mult sau mai puțin ascunse sau, în cazul lui  Marțian, de un soi de ambiție compulsivă cu accente comice.
Dar să-i lăsăm puțin în pace pe șefii de carton din Calea Aurel Vlaicu pe care i-am cam întors pe toate fețele, iar firul poveștii îi cam duce spre un final tragic. Indiferent  că acest final va fi în acest weekend sau mai încolo, cel mult în iarnă sau vara următoare. Să ne ocupăm puțin de personajul Atletico. Un fel de Brad Pitt cu „lipici” la regizorul de la kilometrul 0, pe care e imposibil să nu-l îndrăgești în decorul sumbru din zilele noastre.
Toată lumea știe despre acest personaj că e frumos, serios, se exprimă și gândește bine. Fotbalistic vorbind. A dovedit că știe să joace, „filmele” s-au vândut și încă se mai vând bine, însă ceva ne spune că rețeta succesului nu e bazată sută la sută pe talent actoricesc. Când a simțit că scenariul este prost sau a fost scris când nu toate stelele erau aliniate, a stat deoparte. Ba chiar a luat loc în public, și-a plătit cuminte biletul și a plâns și râs împreună cu ceilalți privitori.
Astăzi ne mirăm de ce suntem nevoiți să ne uităm la un film cu actori mediocri din toate punctele de vedere, dar răspunsul e simplu. Au fost singurii care au participat la casting în iarna anului 2009, vara anului 2010 și luna ianuarie a acestui an. Oare Brad Pitt de ce nu a avut capacitatea să învețe rolul pentru aceste date cheie din istoria recentă a Campionei Provinciei? Sau poate l-a știut pe de rost, dar același regizor i-a comunicat că încă nu i-a venit rândul. Blockbuster-ul se joacă mai de prin vara lui 2013, într-un platou (stadion) nou-nouț, cu bătaie spre urnele din 2016.
Altfel nu ne explicăm de ce acum și nu atunci? În 2009, după ce „Napoleon” Chirilă a fost exilat în Elba bucureșteană, UTA devenea disponibilă și frecventabilă. La aspectul său contribuia inclusiv Marius Țucudean, patronul dintotdeauna al lui Atletico, care a plătit din datoriile mari ale clubului fanion, dar care din motive care ne scapă a rămas să privească. Iar dacă atunci nu avea pornirea necesară cu talentatul său băiat George echipat să „explodeze” și la nivelul ligii secunde – ceea ce s-a și întâmplat – plus talente incontestabile ca Bălgrădean, Bujor, Manea,  Toc, Filaret, Chindriș, Copil, Purece și alții, atunci de ce ar avea-o acum? Mulți dintre cei menționați au cam pierdut trenul, s-au stins prin ligile inferioare, iar în locul lor nu a apărut nu știu ce. Și discuția e valabilă și pentru vara anului 2010.
Ajungem și la iarna 2012-2013. Giovanni Catanzariti a ieșit public spunând că nu mai poate finanța clubul și e dispus să-l cedeze gratuit. Datoriile la Stat și salariile restante către fotbaliști existau și atunci și se cifrau la sute de mii de euro, dar – în orice caz – nu atingeau cota de astăzi. Ba, mai mult, sub contract cu UTA se aflau și niște fotbaliști arădeni sau din împrejurimi agreați și de cei de la Atletico, dar – totuși – „galben-negrii” au mai spus odată pas. Așa ne-am pricopsit cu Marțian, care a mai făcut și el datorii aducând jucători străini și nu numai și care acum nu se mai dă plecat de la Arad.
Concluzionând, departe de noi gândul să arătăm cu degetul spre clubul Atletico. Intențiile sale sunt dintre cele mai bune în momentul de față și ar fi bine să prindă contur. Doar ne întrebăm, de ce s-au pierdut ani prețioși, o jumătate de generație și scenarii, care, cu puține retușuri, puteau candida la Oscar?

Recomandările redacției