Neînțelegerile dintre administrație și Primăria Moneasa continuă, primarul Ioan Nuțu Herbei ieșind cu declarații acuzatoare la adresa Consiliului Județean. Acesta din urmă a declarat că, Iustin Cionca, șeful CJA se folosește de orice ocazie pentru a discredita sațiunea Moneasa. Herbei spune că CJA a promis sprijin pentru modernizarea stațiunii, dar nu a făcut nimic. „Preşedintele CJA, Iustin Cionca, nu ratează nicio ocazie pentru a critica orice iniţiativă care vizează Moneasa. Acesta a declarat că Moneasa a pierdut un proiect cu finanţare europeană, însă uită să menţioneze că instituţia pe care o conduce nu a mişcat vreun deget pentru a ajuta la acest proiect. A promis sprijin pentru ca staţiunea să beneficieze de un proiect de modernizare, însă nu a făcut nimic în acest sens. Pentru a întocmi documentaţia necesară unui asemenea proiect sunt necesare fonduri destul de mari. Comuna Moneasa nu are un buget care să îi permită ca într-un termen scurt să angajeze plăţi ridicate, iar Consiliul Judeţean Arad nu ne-a alocat bani suficienţi. În ceea ce priveşte proiectul bazat pe fonduri europene, Moneasa nu l-a pierdut, aşa cum afirmă, în mod eronat, domnul Cionca. Deocamdată pe axa de finanţare pe care o vizăm nu au fost cheltuite toate fondurile disponibile. În plus, există câteva proiecte aflate în evaluare pentru care nu a fost luată o decizie. Având în vedere aceste lucruri, va fi deschis un nou apel care ne va permite să depunem proiectul”, a spus Ioan Nuţu Herbei, primarul comunei Moneasa.
„Nu am putut cofinanţa proiecte care nu există”
Conducerea Consiliului Județean vine cu răspunsuri oficiale în replică la cele spuse de edilul din Moneasa. Consiliul Judeţean Arad face următoarele precizări: „În ultimii ani, Primăria Comunei Moneasa nu a depus la Consiliul Judeţean Arad niciun proiect concret, nici pentru comuna Moneasa şi nici pentru staţiunea Moneasa, pe care o gestionează. În consecinţă, nu am putut cofinanţa proiecte care nu există sau care nu ne-au fost prezentate. Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, dl. Iustin Cionca, l-a îndrumat pe primarul Ioan Herbei la Direcţia de Programe a CJ Arad, în vederea studierii modului de realizare a proiectelor de finanţare, întrucât acestea nu reprezintă simple idei, ci au la bază o documentaţie serioasă, studii tehnice şi de oportunitate, studii de fezabilitate, pe care Primăria Moneasa ar fi trebuit să le realizeze în vederea dezvoltării staţiunii. Dar nu cunoaştem să fi realizat asemenea documentaţii”.  În plus, conducerea Consiliului Judeţean Arad susține că a solicitat să i se pună la dispoziţie acea Strategie de Dezvoltare a Staţiunii Moneasa invocată deseori de primarul Ioan Herbei în declaraţiile sale de presă. „Domnul Herbei nu a transmis această strategie despre care, de altfel, nu credem că există. Dacă ar fi existat, nu ar fi fost niciun motiv obiectiv care să îl împiedice pe domnul primar să o pună la dispoziţia Consiliului Judeţean, să o prezinte în detaliu opiniei publice arădene şi să o susţină în vederea finanţării”, se arată în documentul expus de CJA. Iustin Cionca, președintele CJA susține că așteaptă în continuare, aşa cum aşteaptă toţi arădenii, ca Primăria Moneasa să prezinte public viziunea sa cu privire la viitorul staţiunii, obiectivele de interes naţional şi internaţional pe care Primăria doreşte să le realizeze la Moneasa şi condiţiile în care le va realiza, respectiv programele de finanţare europeană pe care le are în atenție.
Sandra Stoler
Gabriel Constantinescu

Recomandările redacției