Baschetul feminin arădean începe să trăiască vremuri ceva mai bune după prelungirea parteneria­tului cu compania spaniolă FCC Environment Arad, fosta A.S.A. Servicii Ecologice. Deși suma de bani cu care FCC-ul va contribui la bugetul fostei multiple campioane naționale este confidențială, ea este una importantă din moment ce numele echipei a suferit modificări, precizându-se, totodată, că Universitatea de Vest Vasile Goldiș Arad și-a manifestat, la rândul ei, disponibilitatea să rămână lângă „galben-albastre”. „Compania a devenit sponsorul principal al echipei. Rămâne însă alături și Primăria Arad și sperăm să continue și Universitatea de Vest Vasile Goldiș, care este alături de noi aproape de zece ani”, a spus Marcel Urban, președintele echipei FCC ICIM Arad, care semnat din partea clubului chiar în fața presei noul contract de sponzorizare cu FCC Environment Arad
Pop: „Să readucem echipa acolo unde îi este locul”
Directorul general al firmei arădene s-a arătat deschis la o colaborare de lungă durată, cu scopul de a readuce ICIM-ul în reflectoarele baschetului feminin autohton, dar și continental.
„Vreau să îi mulțumesc domnului Falcă, dar și domnului Urban pentru oportunitaea de a participa pentru al doilea an consecutiv la acest proiect important. ICIM-ul e unul dintre principalele branduri ale Aradului, iar FCC, ca principal sponsor, se va implica în mod activ pentru a readuce această echipă acolo unde îi este locul, în prim planul competițiilor naționale, dar și europene. Totodată, dorim să promovăm și sportul din întreaga comunitate și, în parteneriat cu Primăria Arad, am vom organiza sâmbătă un Festival de Streetball”, a menționat Pop.
Zubova: „Ca și în căsătorie, la bine și la greu”
Din postura de fostă baschetbalistă, șefa pe comunicare a FCC Environment Spania a subliniat următoarele: „Pentru mine e o onoare să fac parte din acest proiect, mai ales ca fostă practicantă a acestui sport. Ultimul sezon a fost destul de turbulent, destul de greu, cu o schimbare de antrenor, dar la final locul 5 a fost unul bun. Echipa a arătat putere, merită felicitări toată lumea. Despre strategia noastră referitoare la sponzorizări, la sprijinul financiar am vorbit încă de anul trecut. Am spus încă de atunci va fi ceva de termen lung, un angajament pe care ni l-am făcut unii altora. Relația dintre compania noastră și clubul de baschet o văd ca pe o căsătorie, care rămân alături și la bine și la rău. Acum, tot ca într-un mariaj, ne-am schimbat numele, mai ales că FCC Environment Arad ar dori să rămână alături de echipă pe termen lung. Deocamdată, sperăm să avem un sezon mai bun decât precedentul, cu cât mai multe meciuri câștigate”, a punctat Lucie Zumrova.
Falcă: „Mediul privat,
important în sport”
Primarul Aradului și-a asumat rolul de liant dintre cele două entități, dar – totodată – și-a reafirmat sprijinul pentru fenomenul baschetbalistic. „Am plecat de la 700 de mii de lei în 2014 și acum ajuns la 1,38 milioane de lei, alocați din bugetul local, aproape dublu. După cum știți, Primăria nu poate plăti salariile sportivilor și antrenorilor din fondurile alocate și, de aceea, implicarea mediului privat în sport, respectiv al companiei FCC Environment Arad la echipa de baschet fete, este foarte importantă. Le mulțumim partenerilor noștri, fără de care performanța în sport e greu de realizat”, a precizat Gheorghe Falcă.
Urban: „Un loc în primele patru!”
Președintele FCC ICIM Arad admite faptul că: „Suma contractului nu acoperă în totalitate un buget pentru a ne bate la titlu”, dar, pe de altă parte, nu vede motive pentru care echipa nu se poate bate pentru „careul de ași”. „Nu știm cu exactitate ce echipe ne vom bate în noul campionat, adică ce jucătoare și-au adus fiecare, dar, la o primă vedere, Satu Mare și Sfântu Gheorghe par cu adevărat puternice. Apoi, totul se joacă, personal sper în ocuparea unui loc în primele patru”, a declarat Urban.
Până în acest moment, lotul FCC ICIM Arad numără 9 jucătoare și anume: Flavia Ferenczi (extremă), Matea Tavic (extremă), Brandi Wingate (extremă), Adela Mercea (coordonator de joc), Christina Zidaru (extremă), Ildiko Nagy (pivot), Anamaria Ciotir (pivot), Jenny Vernet (pivot), Brandy Montgomery (extremă), dar mai sunt așteptate două baschetbaliste care au avut deja legătură cu Aradul.
Streetball, în Piața Avram Iancu
Noul sponsor principal al ICIM-ului organizează, în colaborare cu echipa feminină de baschet Univ. Goldiș ICIM Arad, prima ediție a evenimentului Arad Streetball. Acesta va avea loc sâmbătă, 26 august, în Piața „Avram Iancu„, între orele 09,30 și 21. Competiția face parte din programul Zilelor Aradului și este organizat cu sprijinul Primăriei Arad, prin Centrul Municipal de Cultură Arad. Arădenii pasionați de baschet, dar și de mișcare în general, vor avea oportunitatea de a participa la un eveniment unic. „Pe lângă competiția de baschet, vă așteptăm și cu meciuri demonstrative și alte evenimente conexe pline de suprize: concursuri pentru copii, cycling și multă muzică. Unul din meciurile demonstrative va fi cel al fetelor de la ICIM Arad împotriva unor fotbaliști ai echipei de fotbal UTA, care se va disputa în jurul orei 18”,ne-a mai dezvăluit Urban. Organizatorii au pregătit cupe, medalii și diplome pentru câștigătorii competiției, dar și multe alte premii surpriză.

Recomandările redacției