Biblioteca Județeană ,,Alexandru D. Xenopol” Arad continuă să  găzduiască  importante evenimente culturale. Astfel, joi, 19 septembrie 2019, în Sala Astra, începând cu  ora 17,00, va avea loc  lansarea cărții de debut a sportivului de anduranță  Avram Iancu, intitulată ,,Schimbarea ești TU”. Avram Iancu, în vârstă de 42 de ani, este bibliotecar în oraşul Petroşani, din judeţul Hunedoara și deținătorul unor performanțe sportive, demne de remarcat. El este primul român care a reuşit să traverseze Canalul Mânecii, fiind echipat  doar cu  slip şi cască. Performanţa a fost realizată în august 2016, după 18 ore de înot. Cu un an înainte, în iunie 2015, Avram Iancu a înotat în Dunăre, din dreptul localităţii brăilene Gropeni până la Galaţi. Atunci a parcurs aproximativ 42 de kilometri în 10 ore. Cel de-al doilea  record l-a stabilit în  2018, când Avram Iancu  a  reuşit să ajungă  la Istanbul – Turcia, după ce a parcurs înot, în 60 de zile, cei 680 de kilometri, pe distanța Sulina-Istanbul. În urma acestor experiențe, temerarul sportiv a scris cartea pe care urmează să o lanseze la Arad. „Este o carte care descrie o călătorie fizică extremă, de la un punct A la un punct B. Ea redă chiar o călătorie spirituală, transformațională, dovedind că orice este posibil. Călătoria preface cartea într-un  curs  motivațional, pe care orice român ar trebui să-l parcurgă”, mărturisește  Avram Iancu. La acest eveniment invitații sportivului vor fi : prof. univ. dr.  Viorel Bitang, Cristian  Mladin – sportiv și Lucia Bibarț – scriitor, gazda manifestării.

Recomandările redacției