Schitul „Veșmântul Maicii Domnului” din satul Tămand este unul dintre așezămintele noi întemeiate sub îndrumarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Schitul Tămand a fost înfiinţat în anul 2009, pe terenul primit de către Arhiepiscopia Aradului din partea Consiliului Judeţean Arad, în urma desfiinţării Spitalului social de bătrâni, care a funcţionat aici. Obștea de maici este concentrată în jurul unei biserici de lemn, construită în stil maramureșan încă din anul 2003, care poartă hramul „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”, și care în aceste zile beneficiază de lucrări de îmbunătățire.
De asemenea, în cadrul vieții liturgice, Maicile de la Schitul Tămand înălță rugăciuni speciale către Fecioara Mamă a lui Dumnezeu, ocrotitoarea numelui de creștin și mijlocitoare a comuniunii și păcii. Maica Domnului privește, așadar, cu milostivire maternă spre toți fiii și ficele ei!
Arhim. Teofan Mada

Recomandările redacției