comeniusBeneficiară a unei finanţări în cadrul programului „In nature for body and soul”, proiect finanţat de Comisia Europeană prin programul Longlife Learning, subprogramul Comenius, acţiunea Parteneriate multilaterale, Şcoala Generală Şicula s-a angajat cu toate energiile în desfăşurarea proiectului, încercând să realizeze maximum de beneficii posibile. Proiectul îşi propune să faciliteze învăţarea interculturală prin intermediul mobilităţilor şi să promoveze diversitatea culturală, să dezvolte abilităţile de comunicare într-o limbă străină (limba de comunicare a proiectului fiind engleza), şi să faciliteze explorarea patrimoniului material şi spiritual al comunităţilor cuprinse în proiect.

În parteneriat sunt incluse nouă şcoli din opt ţări: Portugalia (care coordonează întregul proiect),  România, Spania, Germania, Bulgaria (cu două şcoli), Lituania, Letonia şi Italia. Coordonatorul părţii române a proiectului este profesorului Lucian Hanc. „Am încercat să cuprindem în acţiune întregul corp profesoral şi elevii şcolii. Dacă în partea de organizare am reuşit, nu a fost posibil în partea de specializări, întrucât proiectul se desfăşoară pe anumite direcţii. Chiar şi aşa, toate cadrele didactice şi toţi elevii au făcut eforturi deosebite ca partea de proiect care ne revenea nouă să se desfăşoare în cele mai bune condiţii”, a declarat Lucian Hanc.

Modalitatea prin care se realizează scopurile amintite (şi altele), este mobilitatea, adică deplasarea unei delegaţii a unei şcoli (cadre didactice şi elevi), în celelalte şcoli cuprinse în proiect. Până acum, profesorii şi elevii din Şicula au vizitat Letonia, Germania şi Portugalia, urmând a mai vizita Bulgaria în aprilie şi Spania în vară.

Şcoala Generală Şicula a primit deja vizita şcolilor partenere de proiect, iar impresiile vizitatorilor au fost deosebite. „Unii dintre elevii oaspeţi au fost găzduiţi în familiile elevilor din Şicula. Vizitatorii au fost impresionaţi de organizarea manifestărilor şi a activităţilor, de diversitatea acestora, de ospitalitatea cu care-au fost primiţi, şi-au rămas cu impresii deosebite despre frumuseţile României”, a mai spus Lucian Hanc.

înv. Rodica Puiu

 

Recomandările redacției