Festivitățile din prima zi de școală în Arad și în țară, se pare că vor fi transmise online de școli potrivit ministrului Educației iar  „directorii unităților de învățământ au și această sarcină de a recomanda participarea în sistem hibrid și online, pentru a diminua aceste aglomerări de persoane”, a declarat Sorin Cîmpeanu, la o dezbatere organizată de Salvați Copiii România, conform edupedu.ro. Oficialul a spus că sunt trei condiți impuse de ordinul comun cu noile reguli de deschidere a școlilor, pentru festivitățile din prima zi de școală.

Ceremoniile de deschidere sunt momente foarte importante în școală, sunt importante mai ales pentru cei din clasele de început de ciclu. Se vor crea, fără discuție, aglomerări de persoane în școală – elevi, părinți, profesori. După o lungă dezbatere, ordinul de ministru precizează foarte clar că sunt deschise aceste ceremonii de început de an școlar cu următoarele condiții: să se desfășoare numai în exterior, să fie obligatorie masca de protecție și să aibă o durată limitată la oră și jumătate”.

Atât medicii cât și autoritățile sunt ingrijorate și spun că există un pericol de infectare mare la aceste ceremonii din prima zi de școală.

„Diferența o face circulația comunitară a tulpinii Delta. Știm că tulpina Delta are un alt indice de reproducție, adică, pe românește, este mult mai contagioasă decât tulpinile circulante ale anului trecut, aproape de două ori mai contagioasă și al doilea lucru, perioada de incubație s-a scurtat, în medie, cu două zile. Ce impact are asta asupra serbărilor, păi are pentru că în ultimele două zile în care nu avem niciun simptom de boală putem să transmitem afecțiunea. Cu alte cuvinte, dacă nu vom respecta regulile anunțate de domnul ministru, cu toate bunele intenții, putem să infectăm un bunic vulnerabil, un profesor vulnerabil, un copil cu comorbidități. Deci cred că e necesar să existe niște precauții speciale din cauza circulației tulpinii Delta. Dar eu sunt sigur că părinții care au îngrijorări legate de familia lor vor decide să urmărească ședința de deschidere în format online”, a mai spus Craiu, conform sursei citate.

În regulamentul oficial pentru prima zi de școală se recomandă organizarea și întreținerea spațiilor, astfel încât să asigure distanța de minim un metru. În situația în care acest lucru nu se poate realiza, se va asigura distanțarea maximum posibilă, inclusiv prin amplasarea optimă a mobilierului școlar;

Sunt permise festivitățile de deschidere a anului școlar/universitar, organizate doar în exterior, cu purtarea obligatorie a măștii de protecție și fără ca durata acestora să depășească 1,5 ore.

 

 

 

Recomandările redacției