Tot mai mulţi membri social democraţi spun că aşa-zisa scrisoare a celor peste 20 de lideri PSD nu ar există și din acest motiv ea nici nu a apărut în spaţiul public. Joi, surse politice susţineau că mai multe organizaţii PSD au discutat despre retragerea sprijinului lui Liviu Dragnea.

Mai mulţi lideri PSD au reacţionat la presupusa scrisoare a nemulţumiţilor din partid: Nu a văzut-o nimeni. E sezonul scrisorilor pierdute

,,E o petardă. Nu a văzut-o nimeni. E o bazaconie. E ceva ce nu a văzut nimeni. Orice document apare, orice sursă, din 28 de organizaţii, ar fi trimis-o presei”, a declarat deputatul PSD, Valeriu Steriu, la Antena 3.

,,Nimeni nu a auzit ca preşedintele să fi comandat o şedinţă largă cu şefii judeţeni, preşedinţi şi le supui la vot să îţi dea un mandat pentru ceva. Nu poţi pe persoană fizică în PSD să vii să ceri ceva. Adversarii noştri încearcă din ce în ce mai prost să butoneze oamenii, că altă explicaţi nu avem”, a afirmat şi Codrin Ştefănescu.

Anterior, deputatul PSD Cătălin Rădulescu a declarat că sezonul scrisorilor pierdute.

„Am auzit despre chestia aceasta. Suntem în sezonul scrisorilor pierdute, scrisorilor de dragoste. Fiecare vine cu scrisori. E bine că scriu, dar e bine ca prima dată să scrie cetăţenilor de prin zonele în care sunt ei, să le spună ce fac şi ce au făcut. Să citească un pic statutul, că am impresia că anumiţi lideri, care vin din anumite zone mai întunecate şi mai puţin întunecate, n-au înţeles un singur lucru, acela că un preşedinte de partid care este ales prin Congres nu poate fi dat jos decât prin Congres. Nici prin scrisori, nici prin tot felul de demersuri pe care le fac. Pot să discute în Comitetul Executiv convocarea unui Congres în care pot să-şi depună candidatura. Dar atât. În statutul nostru nu se prevede mai mult de atât. (…) Deci colegii, eu înţeleg, poate unii nu se pregătesc, stau mai mult la spriţuri. Nu ştiu ce fac ei, dar hai să intre un pic şi să citească bine statutul, că după aceea intrăm în alte discuţii şi nu cred că sunt interesante”, a spus social-democratul Cătălin Rădulescu, joi la Parlament.

Viceprim-ministrul Paul Stănescu şi peste 20 de lideri judeţeni social-democraţi au discutat despre o posibilă acţiune de retragere a sprijinului politic pentru preşedintele PSD, Liviu Dragnea, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse participante la discuţii.În media apăruseră informaţii că ar fi şi o scrisoare semnată de cei nemulţumiţi.

Recomandările redacției