Scrisori de la cititori: Un strigăt absurd, un strigăt existențial?

0
479

Din nefericire este neputința individului in raport cu instituți­ile, indiferent de culoarea tenului, a locului sau a domiciliului de unde vine, a meseriei pe care o are, dar mai ales a doleanței (doleanțelor) cu care te prezinți la poarta sau în cabinetele instituțiilor, chiar dacă ele, prin lege au fost puse la dispoziția populației. Tragic este atunci când SĂNĂTATEA – cea mai de preț avuție a unei națiuni – este tra­tată la modul cel mai incalificabil, ca în exemplul ce urmează:
În 14 iulie 2018 orele 9,00, am călcat treptele Spitalului Orășenesc Ineu, în vederea efectuării unui tratament ambulatoriu. Am intrat încrezător în secția de urgențe a spitalului, iar la întrebarea personalului din cabinet, am spus ce mă doare, adică trebuia să mi se facă o injecție în venă, eu având branula pusă pe mâna stângă din ajunul zilei trecute.
Surpriză fantastică! Nu au avut voie să facă tratamente externe și nici prescrise de medici din alte localități.
– Eu, bolnavul ce fac? Să merg pe stradă și să caut instituția privată care îmi poate oferi acest minim serviciu medical?
– Noi nu avem voie să tratăm pacienți din afara spitalului.
Un domn care stătea deo­parte rezemat de perete, doctorul de la UPU, am aflat ulterior, mi-a replicat că medicul care mi-a recomandat tratamentul să-mi asi­gure execuția lui. Mai mult, o doamnă care scria ceva la un birou, asistenta de serviciu, m-a întrebat cine este medicul care mi-a prescris tratamentul.
Am replicat cu multă reținere, înmânându-i rețeta cu medicamentele primite, „poate diploma lui de medic nu este valabilă”.
S-a uitat la rețetă, mi-a fost înapoiată cu același răspuns negativ.
– Nu vă cer să o faceți gratu­ită, plătesc.
-Nu se poate și nici nu vă pu­tem servi!
Apropo! mai era prezentă o doamnă doctor care era de gardă, care a avut același răspuns: nu se poate!
Am părăsit unitatea spitalicească, întrebându-mă, în ce an suntem, în ce secol, unde a ajuns dezvoltarea tehnică și unde a coborât eul omului, demnitatea umană? Se poate și mai rău? Eu sunt optimist! Da se poate!
Domnilor medici de la spitalul orășenesc Ineu, ați depus un jurământ de credință față de semenii dumneavoastră. Dacă acest jurământ pentru dumneavoastră este doar o declarație politică, este alegerea dumneavoastră. Jurământul lui Hipocrate, odată călcat în sfințenia lui, nu va exista iertare!
Pacient al unui spital, nu am mai fost din anul 1994. Lumea s-a schimbat, personalul s-a schimbat, dar din păcate și grija și ata­șamentul față de bolnav.
Până la finalizarea lucrărilor la acest Spital Orășenesc Ineu, au trudit multe personalități medicale, care au făcut o adevărată școală, atât pentru medici stagiari cât și pentru personalul mediu sanitar.
Nu-i enumăr. Dacă vrea cineva să-i treacă la index, nu se poate. Ei au rămas și vor rămâne în amintirea colectivă, pentru actul medical practicat, a profesionalității lor, dar mai ales a omeniei de care au dat dovadă.
Nu mi-am imaginat nici în cele mai negre gânduri ale mele, că am să urlu de durere (fizică, metafizică) pe culoarele spitalului și să nu fiu auzit.
Absurdul existențialului? Nu, este absurdul din noi, în relațiile interumane și interprofesionale.
În încheiere nu am să strig nici o lozincă!
Numele meu, Aurel Dragoș, printre altele și autor al Biografiei închinată Dr. Mihai Stoian, în care este prezentată și istoria Spitalului Ineu.
Aurel Dragoș
P.S. Nu vreau scuze, dar nici denaturarea faptelor petrecute în ziua fatidică – pentru mine – la UPU Ineu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.