sculiciIneul a terminat cu o remiză externă ediția de campionat 2014-2015. La Turceni, gazdele au marcat înainte de pauză, iar zărăndanii au replicat imediat după reluarea partidei prin Mașniță. Au urmat și alte ocazii ineuane la poarta lui Grigore, însă oltenii pot invoca și ei ratarea unui penalty în minutele de prelungire. „După aspectul jocului și mai ales ținând cont prestația bună din partea a doua, putem spune că am pierdut două puncte. Dar,
trebuie să recunoaștem că puteam veni acasă cu mâna goală dacă Bujor nu apăra o lovitură de la 11 metri în final. Până la urmă, vreau să-i felicit pe băieți pentru îndeplinirea obiectivului, deși există și regretul că se putea mai mult”, a spus Cristian Sculici la finalul unei stagiuni încheiate pe locul 9 în seria a IV-a a Ligii a III-a.
Ineuanii iau vacanță de abia la finalul acestei săptămâni. „Nu ne mai antrenăm zilnic, dar îmi doresc să mai rămânem puțin împreună pentru analize și planuri pentru campionatul următor. Ar fi bine să aflăm cât mai repede când începem, pentru a ne face programul de pregătire estival”, a adăugat Sculici, care
și-a și fixat câteva ținte pentru întărirea lotului.

Recomandările redacției