Se ajunge în Instanță în „operațiunea” gazonul? Bibarț: „Probleme tehnico-financiare între firma privată și angajații Primăriei”

0
298

Orice pas în față la arena din Calea Aurel Vlaicu, a cărei (re)construcție durează de 5 ani de zile, e o știre pentru arădeni și gură de spe­ranță pentru suporterii celei mai titrate grupări fotbalistice din afara Bucureștiului. Iar apariția verdelui pe Arena „Francisc Neuman” e una dintre aceste știri. Precedentul gazon a fost împărțit de Falcă și ai săi în caserole cu zâmbetul pe buze cu promisiunea că unul nou va fi montat cel mult în doi ani de zile, chiar înainte de marea inaugurare. Și asta se întâmpla în primăvara
anului 2016.
Într-un final, a venit și ziua în care primele bucăți de iarbă au reapărut la nivelul terenului. Multă, prea multă pregătire, săptămâni și luni de zile pierdute din diverse motive. Și, oricum, contează prea puțin căci arena e și așa terminată în proporție de 70% și nimeni nu vrea să continue ce a început Tehnodomusul. Poate, pentru firma contractată, SC RULOURI DE GAZON SRL, să fie importantă și data la care închide „șantierul” din Arad deschis în septembrie 2018! A fost evident pentru toată lumea că viziunea firmei giurgiuvene nu se „pupa” cu cea a „specialiștilor” din Primărie asupra a ceea ce trebuie făcut și cum trebuie făcut. Nu mai departe de zilele trecute, „Rulouri de Gazon” ieșea cu o postare publică pe Facebook în care punea la punct instituția de la kilometrul zero („Oricât de mult ne dorim să terminăm lucrările și la Arad, «specialiștii» din Primărie nu sunt de aceeași părere. Serviciul Baze Sportive din Arad nu lucrează la fel de eficient ca cei din alte orașe. Ne provoacă pagube, din incompetență, iar dezinteresul pentru oraș este inadmisibil”), iar astăzi și-au trimis angajații pentru demararea montării gazonului. Iar vestea i-a adus la stadion plini de curiozitate inclusiv pe antrenorul UTA-ei, Laszlo Balint și „oficialii” clubului, Codru Grădinariu și Dorin Stana.
Totul părea să meargă strună, în armonie și înțelegere între contractant și contractat, când un nou mesaj pe Facebook din partea „Rulouri de Gazon” de gazon ne lămurește cum stau de fapt lucrurile: „Din respect pentru cetăţenii Aradului şi pentru fotbal, am început montarea gazonului pe teren UTA Arad. Primăria Arad nu ne-a plătit lucrări anterior executate. Nu vom putea încheia lucrarea fără participarea beneficiarului, Primăria Arad, prin Serviciul Baze Spor­tive”. Mai pe scurt, startul a fost dat, dar când vom ajunge la finish? Trecem cu iarba de mijlocul terenului sau o luăm înapoi și pe cea plantată deja, o împachetăm din nou și o ducem la Giurgiu?
Cu camerele pe el, Ovidiu Petrache, directorul firmei giurgiuvene, nu a pomenit de niciun fel de probleme și a dat, mai degrabă, date tehnice pe care le vom reda mai jos. A și lăudat stadionul ca într-o comuniune perfectă angajat-angajator, dar totul până la bani, nu?. „Acest stadion este unul dintre cele mai moderne din țară. E prevăzut cu un sistem de drenaj foarte performant, cu sisteme de captare a apei și înmagazinare în bazin de colectare, cu două puțuri efectuate pentru a reduce întreținerea, pentru că vom avea nevoie de foarte multă apă. Avem un strat de 40 cm de nisip, iar sub avem un balast pentru o compactare și nivelare bună. Întreținerea va fi destul de dificilă. Gazonul pentru care am optat aici este produs la ferma noastră de la Sânpetru, așadar este produs local, aclimatizat. În urma experienței noastre de pe Arena Națională, unde am montat în 2017 un gazon care a rezistat peste 45 de meciuri, am optat pentru un gazon mai gros, de 3 centimetri, tocmai pentru a nu avea probleme cu ruperea acestuia. În cadrul acestei licitații pe care am câștigat-o, avem și utilaje pentru întreținerea terenului, Primăria trebuie doar să asigure oamenii necesari întreținerii. Noi le vom oferi tot sprijinul pentru a face acest lucru. Sper să fie de foarte bun augur, oamenii să se bucure, terenul va arăta bine și sper să aducă multe bucurii orașului Arad. În caietul de sarcini, proiectantul a prevăzut un gazon foarte subțire, de 1 centimetru, cu foarte mult nisip. Noi am propus unul mai gros și am primit acceptul Primăriei, ca să nu avem probleme de rupere a sa. Am folosit și un material numit zeolit, care are proprietatea de a reține apă și odată cu apa și substanțele hrănitoare. Aici s-au pus în jur de 60 de tone de zeolit, de aceea acum câteva zile era totul alb. Acest mineral ne va ajuta să formăm rădăcini la gazon și să economisim din banii arădenilor pentru întreținere. Am adăugat și niște îngrășăminte cu degajare controlată, pentru rădăcină, cu foarte mult potasiu sub gazon. Vom pune alte îngrășăminte și deasupra. Tratamentele chimice la astfel de stadioane cu foarte mult nisip sunt complexe și trebuie făcute cu mare atenție. Dar, avem experiența necesară și sper că vom găsi în Primăria Arad un partener bun, ca să putem face o întreținere de ca­litate. Sper că la începutul săptămânii viitoare va fi gata montarea suprafeței. Nu ne grăbim, vrem ca treaba să iasă foarte bine. Nu suntem presați de timp în acest caz, de aceea vom lucra foarte migălos și vreau să iasă o treabă bună. La toate stadioanele pe care le-am făcut în Liga 1, la Călărași, Giurgiu, Iași, Craiova, am comunicat între noi. Avem un grup de whatsapp, în care suntem atât noi, cât și beneficiarul, dar și firma care face mentenanță sau tehnicianul care se va ocupa de acest lucru. În fiecare zi se pun poze, iar noi, cei din cadrul firmei, care este cea mai mare producătoare de gazon din țară, cu specialiști mulți și diverși, putem să răspundem la orice întrebare în cel mai scurt timp. Dar, este foarte important să nu pierdem timpul. Cu cât intervenim mai rapid, cu atât e mai eficient”, spunea la orele amiezii, Petrache, pentru ca pe seară să vină precizarea de mai sus, sub forma unei urecheli a Primăriei.
Bibarț admite problemele cu firma din Giurgiu
Provocat de întrebările suporterilor utiști la emisiunea „Audiențe matinale”, de la Radio Arad, Călin Bibarț a trebuit să-și schimbe discursul de luni, care era următorul: „Încă o veste bună pentru iubitorii sportului arădean și ai echi­pei UTA în special! S-a început așternerea gazonului nou! Lucrările continuă, pentru bucuria arădenilor”. Mai de voie, mai de nevoie, primarul interimar a recunoscut că sunt ceva pro­bleme cu firma giurgiuveană. „Firma are niște mici nemulțumiri, are niște discuții cu ai noștri, dar eu sunt un om care discută pe hârtii. Există un contract și rog pe oricine să citească acel contract, să vadă cum erau termenele. Deocamdată, Primăria nu întârzie plățile niciunei firme atunci când lucrurile sunt clare. În Arad, singurele situații când apar întârzieri la plată sunt acelea în care, din diferite motive, există discuții între cei de la Primărie care trebuie să recepționeze și cei care execută. În general, cel care vine din mediul privat vrea să miște mai repede, vede strict interesul lui și de aceea mie îmi place să discut pe documente, nu pe dacă și pe parcă. Cert e că gazonul se pune, așteptăm să înceapă și celelalte lucrări, iar stadionul se va termina. Nu avansez alte termene, fiindcă nu avem încă o firmă care să continue lucrările rămase de efectuat în cadrul celor două caiete de sarcini. Și la câtă așteptare a generat finalizarea acestui sezon, aș da o notă de seriozitate subiectului dacă aș avansa un termen de inaugurare a sa. La gazon și nocturnă am fost și suntem în cadrul unui contract, dar la partea cealaltă încă nu e cazul”, a spus Bibarț.
Se ajunge în Tribunal? „E ca la divorț, nu suntem avocații nimănui”
Legând toate discuțiile cu privire la calitatea gazonului de pe Arena „Francisc Neuman”, se pare că în contractul inițial era prevăzut ceva, iar pe parcurs, cei de la „Rulouri de Gazon” au propus altceva, tocmai pentru ca lucrarea să nu fie de mântuială. Astfel, s-a trecut de la un gazon de 1 centimetru grosime la unul de peste trei centimetri, iar suprafața pe care apare iarba a fost tratată cu diferite substanțe, ceea ce, înțelegem noi, generează costuri suplimentare. Sau cel puțin asta rezultă din declarațiile părților implicate. „De aici (n.a. calitatea gazonului) sunt și aceste probleme tehnico-financiare. Adică mici nemulțumiri, discuții dintre cei de la firma privată și ai noștri. Eu nu sunt specialist în gazoane, am înțeles că s-a trecut de la 1 cm grosime la trei centimetri, se pune și… zeolit, dar totul în cadrul contractului semnat. Noi, la Primărie, suntem buni platnici, dar când e vorba de banul public, de contracte, de hârtii, orice funcționar încearcă să le respecte pentru a nu avea el probleme. E ca la divorț, când îl asculți pe unul, îi dai dreptate lui, când vorbește celălalt, invers. Nu suntem avocații nimă­nui, dar lucrăm pe niște termene. Adevărul este că firma respectivă trebuie să își ducă lucrarea la capăt și, dacă specilaiștii nu se pot înțelege între ei, nu au decât să se dea în Instanță. Dacă vor să se certe pe un leu sau doi… Dar se pune, se va termina și gazonul și așteptăm și restul de lucrări și cum am tot spus despre stadion se va face și se va termina ”, a adăugat Bibarț.
Așadar, noi probleme când vine vorba des­pre stadionul de cartea recordurilor al Aradului. Și ne referim la categoria „Cea mai mică arenă (11.526) executată în cel mai lung timp (cel puțin 6 ani de zile)”. În acest caz, calitatea gazonului ar trebui să primeze pentru toată lumea, căci am văzut deja destule lucrări de mântuială în Calea Aurel Vlaicu, precum acope­rișul de tablă, plasarea celor două bănci de re­zerve la o distanță prea mare una de cealaltă etc. Bineînțeles și partea legală, adică acoperirea costurilor de hârtii oficiale, e foarte importantă, dar se vor înțelege până la urmă cele două părți?
Băncile de rezervă vor avea minimum de scaune cerute de regulament
Tot astăzi pe arena din Calea Aurel Vlaicu au sosit și scaunele ce vor montate pe cele două bănci de rezerve. Bănci de rezerve aflate la aproximativ 30 de metri una de alta, fiecare dintre ele mai aproape de careul mare decât de centrul terenului. În fine, vor fi 13 locuri pe fiecare bancă de rezervă, 7 pentru jucătorii de rezervă și 6 pentru „oficiali”, adicâ atât cât prevede minim regulamentul. Nimeni nu te împiedica să faci ceva mai spațioasă banca de rezerve, dar nu ne mai luăm dintr-atât dacă se respectă regulamentul. Mai sunt și două locuri rezervate observatorilor exact la mijlocul terenului.
Călin Mnerie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.