Se anunță o mare Coaliție a Opoziției la alegerile locale și parlamentare

0
173

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că este normal să existe concurenţă într-un partid mare înaintea unor alegeri interne, dar susţine că nu există tensiuni în interiorul PSD. Întrebat, însă, dacă consideră că sunt oameni care ar trebui să facă un pas în spate, Ciolacu a afirmat: ”Trebuie să înţeleagă odată că acest partid nu mai poate fi confiscat pentru nişte interese mici de grup”. Liderul interimar al social-democraţilor doreşte un congres cât mai rapid şi crearea unui pol de stânga important în România alături de alte partide ca Pro România şi ALDE.

Când se apropie nişte alegeri interne întotdeauna există, mai ales într-un partid atât de mare…Amintiţi-vă ce murmur a fost în USR. Este o normalitate ca în interiorul unui parid să existe concurenţă”, a afirmat, luni seară, la TVR, Marcel Ciolacu, întrebat dacă există tensiune în interiorul PSD. Întrebat dacă sunt oameni din PSD care ar trebui să facă un pas în spate, Ciolacu a afirmat: ”Este cazul ca ficare să se uite în oglindă şi unii să realizeze greşelile pe care le-au făcut şi acele greşeli ce efect au avut asupra partidului. Fără să nominalizez, cu toate că-mi vine. Trebuie să înţeleagă odată că acest partid nu e şi nu mai poate fi confiscat pentru nişte interese mici de grup. PSD este un partid de stânga consolidat şi serios. Acest partid are datoria de a crea o punte pentru viitoarele generaţii ale partidului”. Ciolacu a precizat că majoritatea social-democraţilor îşi doresc un congres cât mai repede.

Marea majoritate a colegilor au susţinut că trebuie organizat un Congres pentru a avea o conducere clar aleasă care îşi va asuma acest ciclu electoral, atât locale, cât şi parlamentare. (…) Am văzut ce a însemnat un congres la USR cu o lună înainte de alegeri. (…) Consider că trebuie făcut cât mai repede un congres în PSD, imediat după terminarea stării de alertă”, a mai declarat Ciolacu, care a reafirmat că va candida la Congresul PSD.

Despre moţiunea cu care va candida la Congres, Ciolacu a spus că va fi: ”Un proiect politic coerent, care să adune mai multe forţe politice şi crearea unui pol de stânga puternic în România, cu alţi aliaţi, poate  şi cu accente liberale care să stea la baza unui program de guvernare pentru următorii ani. (…) Datoria mea şi a partidului este să avem un proiect politic. Dacă acest proiect politic este atractiv şi pentru alte forţe politice…eu nu vreau o adunătură de lideri politici – ne-am strâns noi ca să punem mâna pe putere să avem acces la resurse. PSD trebuie să vină cu un proiect politic şi dacă Pro România,ALDE se regăsesc ne punem pe treabă şi facem un program de guvernare…Aceasta este o logică de politică modernă”. De asemenea, întrebat dacă la următoarele alegeri va exista un proiect politic PSD, Pro România, ALDE, Ciolacu a răspus: ”Categoric, are mari şanse, şi pentru locale şi pentru parlamentare. Există discuţii în acest sens şi nu este niciun secret”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.