Se apropie măcelul: valul patru al pandemiei bate la ușă și va fi mai agresiv ca niciodată

0
823

Valul al patrulea al pandemiei riscă să fie și mai agresiv decât cel anterior. Medicii avertizează că spitalele vor fi, din nou, suprasolicitate atunci când numărul infectărilor cu varianta Delta va creşte. În ATI au ajuns deja primii pacienți infectați cu varianta Delta, iar mulți bolnavi cronici sunt în continuare nevaccinați. Medicii îi roagă pe pacienți să se vaccineze până nu va fi prea târziu, dar e un avertisment pe care mulți români par să îl ignore.

În România sunt deja confirmate peste 125 de cazuri cu tulpina Delta şi sunt înregistrate deja cel puțin 6 decese, toate la persoane nevaccinate. Tulpina Delta a devenit deja predominantă în Europa, dar avertismentul care vine de la nivel european pare să fie ignorat. Informaţia că vaccinul ne poata salva viaţa nu a ajuns la toată lumea, nici măcar la pacienţii care timp de un an nu au mers la spital de teama infectării, iar bolile cronice li s-au agravat.

Valul 4 al pandemiei pare inevitabil, iar în România, potrivit specialiştilor, se va vedea din toamnă. Până atunci, mai este timp ca persoanele nevaccinate să se imunizeze.

„Din ceea ce constatăm, nici acum nu sunt foarte mulți vaccinați printre pacienții cronici. Majoritatea sunt nevaccinați. Chiar am făcut un mini-sondaj în ultima gardă și cred că un singur pacient era vaccinat”, mărturisește un medic.

„Sunt persoane care sunt complet dezinteresate de sănătate în general. E foarte greu să schimbi acest comportament, pentru că se pleacă de la ideea că mie nu mi se poate întâmpla acest lucru. Acest gen de abordare este regăsit chiar la pacienții pe care i-am avut de-a lungul anilor”, spune un alt medic, conform digi24.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.