Pe lângă capacele de canalizare, care periclitează buna circulația a mașinilor în Arad, dar și produc pagube, iată că mai asistăm și la așa-zisele gropi de căutat „comori” de pe strada Iuliu Maniu, Radnei, sensul de mers spre Deva, dar și de pe multe alte străzi ale municipiului.

Imaginea de pe internet a stârnit multe controverse, începând de la faptul că unii șoferi arădeni s-au arătat profund indignați de faptul că nimeni nu rezolvă problema acestor gropi de mai bine de doi ani, iar alții, de faptul că spiritul civic al unora lasă de dorit. Și anume, o persoană a comentat că: „Dar era greu de mutat un pilon sau doi de pe margine de la prima accidentare??? (…) Dacă niște retardati nu și-au făcut meseria așa cum trebuie, nici cei care sesizează problema nu sunt capabili să îndrepte situația și atunci ne mirăm de ce ROMÂNIA a ajuns în situația în care este.”

Ei bine, dacă ar fi numai inconveniența acestor gropi… însă, acestea mai sunt și greu de observat, pentru că pilonii de avertisment „se odihnesc” pe marginea carosabilului, iar șoferii ajung cu anvelope sparte, jante rupte și nervi „mâncați”.

Sursa foto: facebook/Azi in Arad

Recomandările redacției