Se caută personal medical pentru centrele de vaccinare

0
386

      Primăria Municipiului Arad invită personalul medical să-şi exprime disponibilitatea de a face parte din echipele care se vor constitui la nivelul fiecărui centru de vaccinare, organizat în conformitate cu prevederile Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România, aprobată prin Hotărârea Guvernului României nr. 1031/2020, cu modificările și completările ulterioare. Personalul care îşi desfăşoară activitatea în centrele de vaccinare împotriva COVID-19 este reprezentat de medici specialiști, medici și asistenţi medicali, care îşi exercită profesia în condiţiile legii. Pentru plata activităţilor de vaccinare desfăşurate de către personalul medico-sanitar se va încheia un contract de prestări servicii cu personalul medico-sanitar şi registratorii medicali care îşi manifestă disponibilitatea de a lucra în centrele de vaccinare împotriva COVID-19, organizate de către Primăria Municipiului Arad. Dosarele de înscriere vor conţine următoarele acte:  cerere pentru intrare în relaţie contractuală cu autoritatea locală pentru realizarea activităţii de vaccinare împotriva COVID-19;  documente care atestă înscrierea în una dintre categoriile de personal necesar desfăşurării activităţii de vaccinare – medic specialist/medic/asistent medical. Documentele necesare înscrierii sunt:  Curriculum vitae, modelul comun european;  copia și originalul actului de identitate ; copia și originalul diplomei de studii;  adeverinţă care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior înscrierii de către medicul de familie al persoanei înscrise; dovada înregistrării fiscale CIF; copia și originalul Certificatului de confirmare în gradul profesional de medic specialist; copia și originalul Certificatului de membru eliberat de Colegiul Medicilor (pentru medici); copia și originalul Certificatului de membru eliberat de OAMGMAMR (pentru asistenții medicali);  cazierul judiciar eliberat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean; certificatul de integritate comportamentală eliberat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean. Personalul medical selectat are obligația de a prezenta avizul de exercitare a profesiei la data semnării contractului.  Personalul care desfăşoară activitate medicală la un furnizor care are încheiat un contract de furnizare de servicii medicale cu o casă de asigurări de sănătate poate desfăşura activitate în cadrul unui centru de vaccinare împotriva COVID-19, numai în afara programului de activitate stabilit şi prevăzut în cadrul contractului încheiat cu casa de asigurări de sănătate. Coordonatele de contact pentru primirea dosarelor:  adresa depunere dosare: Arad, Bd. Revoluției nr.75, cam.8 – Serviciul Resurse Umane;   telefon: 0257/281850, interior 462;  adresa de e-mail: pma@primariaarad.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.