Se dă start la marea dilemă: pro sau contra vaccinului anti Covid

0
342

Când vine vorba despre vaccinare în general, se nasc multe controverse. Unii sunt pentru, aducând ca argumente foarte multe boli care au fost eradicate de-a lungul timpului datorită vaccinării, dar există şi voci contra, care aduc ca exemple cazuri de efecte secundare, în care în urma administrării unui vaccin au rămas cu sechele grave pentru tot restul vieţii. Mai nou, există o teorie conform căreia au fost create vaccinuri care să diminueze serios lungimea vieţii şi a căror menire finală este aceea a depopulării planetei.
Până la urmă, sunt vaccinuri şi vaccinuri. Nici un om normal nu poate contesta rolul crucial pe care l-au avut vaccinurile în reducerea numărului de cazuri de difterie, tetanos, tuse convulsivă, rujeolă, rubeolă, oreion, hepatită virală B sau TBC. De asemenea, au fost eradicate boli precum variola, febra tifoidă, ciuma sau rabia.
Pe de altă parte, îmi aduc aminte cum în urmă cu vreo 7-8 ani am intrat în posesia unei directive care circula prin spitale, una strict secretă care nu avea voie să ajungă decât la personalul medical, prin care medicii erau sfătuiţi să nu se vaccineze cu nu mai ştiu ce vaccin pentru că reacţiile adverse nu se cunoşteau în totalitate şi avea riscuri asupra sănătăţii. Situaţia nu mi s-a părut doar gravă, ci de-a dreptul cinică din partea Ministerului Sănătăţii, în condiţiile în care acesta ducea o campanie uriaşă pro-vaccinare. Şi vorbim aici despre un minister a cărui menire este tocmai protejarea sănătăţii populaţiei. Nu mai vorbesc despre faptul că specialiştii au depus un jurământ, cel al lui Hipocrate.
Situaţia devine şi mai contradictorie acum, odată cu lansarea vaccinului împotriva Coronavirusului, un virus despre care mulţi spun că nu există sau că a fost special creat pentru a vacccina populaţia.

Autorităţile au spus că prioritate la vaccinare o au cadrele medicale, însă aici intervine deja prima problemă: foarte multe cadre medicale refuză vaccinul!

În toate spitalele de stat și private din țară s-au făcut liste cu angajații care vor să se vaccineze. Aproximativ 35% dintre aceștia spun însă că nu vor să se vaccineze, cel puțin în prima fază. Mulţi spun că acest vaccin nu a trecut proba timpului şi se poate întâmpla orice. Este mult prea rapid făcut şi poate avea consecinţe negative asupra sănătăţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.