Cel mai probabil în cursul săptămânii viitoare vor demara lucrările de reabilitare a podului Decebal. Constructorul care a câştigat licitaţia şi a primit contractul va avea la dispoziţie opt luni pentru execuţie. În această perioadă, se va crea un disconfort în ceea ce priveşte circulaţia pe pod, respectiv aceasta, în funcţie de natura lucrărilor care se execută, va fi restricţionată, maşinile putând circula pe un singur fir, iar atunci când se va lucra la pilonii de susţinere circulaţia va fi închisă total. Primarul Călin Bibarţ a explicat că ar fi fost de dorit ca lucrările să înceapă mult mai devreme, dar nu s-a putut din cauza procedurilor prevăzute de legislaţia în vigoare.

Recomandările redacției