autostrada[1]

Viteza maximă cu care se va putea circula deocamdată pe acest nou tronson va fi de 100 kilometri la oră

Lotul 1 Nădlac-Arad, de 22,2 kilometri, va fi inaugurat vineri după-amiază, au declarat pentru gândul.info reprezentanţi ai constructorului, asocierea Astaldi-Max Boegl.

Pe lângă acesta, va mai fi deschisă circulaţiei şi o porţiune de 6 kilometri din lotul 2 Nădlac-Arad.

“Mâine după amiază (n.r. vineri) aproape sigur se deschide circulaţia pe Pecica –Nădlac, pe o porţiune din 6 km din lotul 2 Nădlac-Arad şi pe cei 22 de kilometri din lotul 1 Nădlac -Arad, plus aproape 7 kilometri dintr-un drum de legătură cu DN7, spre actualul punct de control pentru trecerea graniţei”, a declarat pentru gândul Adrian Adler, managerul de proiect al constructorului, asocierea Astaldi-Max Boegl.

Termenul contractual pentru darea în folosinţă a lotului 1 Nădlac-Arad era 22 ianuarie 2015.

Viteza maximă cu care se va putea circula deocamdată pe acest nou tronson de autostradă va fi de 100 kilometri la oră.

Construcţia Autostrăzii Nădlac-Arad a fost împărţită în două loturi, pe o distanţă totală de aproape 39 kilometri.

Lucrările de construcţie pentru cele două tronsoane au fost deschise în octombrie 2011, termenul de execuţie fiind de un an şi jumătate.

CNADNR a reziliat la finele anului 2012 contractul pentru construirea primului tronson al autostrăzii, motivul principal fiind întârzierea lucrărilor, şi a atribuit, în decembrie 2013, asocierii italo-germane Astaldi-Max Boegl, un contract de 308 milioane de lei (69 de milioane de euro), cu TVA, pentru finalizarea acestora.

CNADNR a reziliat în vara anului trecut şi contractul de proiectare şi execuţie a lotului II după falimentul constructorului Alpine Bau din Austria, comunicând la vremea respectivă că stadiul de execuţie a lucrării era de 84,75%.

Lotul II al autostrăzii Nădlac-Arad, în lungime de 16,6 kilometri, va fi finalizat tot de asocierea italo-germană Astaldi – Max Boegl.

 

Recomandările redacției