În numărul de vineri al ziarului nostru vă prezentam câteva informaţii despre dosarul braconajului de la Săvârşin, în care sunt cercetate trei persoane, printre care şi un avocat din Caransebeş.

Poliţiştii arădeni au prins, la începutul lunii august, trei braconieri care vânau după pofta inimii în pădurile din zona Săvârşin. Braconierii au fost prinşi, identificaţi, li s-au confiscat armele şi au început cercetările. Faptul că avocatul cu pricina şi omul de afaceri Cristian Stepănescu sunt cercetaţi a fost confirmat de reprezentanţii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara. Cu privire la cea ce a treia persoană, site-ul caransebesallert.ro a vehiculat informaţia că ar putea fi Marcel Vela, primarul municipiului Caransebeş. Informaţia a fost negată de purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, dar atâta timp cât nu a fost dat publicităţii şi numele celui de-al treilea vânător şi nici numărul persoanelor cercetate, rămânea un mare semn de întrebare. Ziarul nostru a intrat însă ulterior în posesia unor informaţii care confirmă faptul că Vela nu este cercetat pentru braconajul descoperit la Săvârşin.

Potrivit procurorului Camelia Miculescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Lucian Cristian Teodor este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de fals, iar Cristian Stepănescu, pentru braconaj, uz de armă fără drept, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de fals.

Recomandările redacției