birtul mareAșa  cum toată lumea din Hălmagiu știe, în ziua de 15 decembrie 1849,  Avram Iancu – supranumit cu drag de moți Craiul Munților – a fost arestat în Hălmagiu.
Anul acesta s-au împlinit 164 de ani de la acea nefastă zi în care, prin arestarea – și numai pentru câteva ore a revoluționarului român – a început oarecum să se clatine speranța de dezrobire a moților de sub jugul austro-ungar.
Placa-document
Pentru veșnică aducere aminte a cumplitului și nedreptului gest, în centrul Hălmagiului, pe strada Avram Iancu, la numărul 80, pe clădirea numită cândva „Birtul Mare“ – locul unde s-a petrecut nedreptul fapt, în partea dreaptă, a intrării (la Piață) se află o placă-document, făcută din marmură, pe care scrie: „În această clădire a fost arestat în ziua de 15 decembrie Avram Iancu și însoțitorii lui: Vasile Fodor și Iosif Bologa de o patrulă austriacă în târgul Hălmagiului. Eliberarea lor s-a făcut de populația aflată în târgul Hălmagiului. Dezvelitu-s-a această placă în ziua de 7 iunie 1992 în amin­tirea Eroilor Neamului. Ridicată de Oncu Mihai“.
Bustul Iancului veghează încă
În partea stângă a intrării la piață, dintr-un tablou afectat de vreme, Iancu parcă ne mărturisește cele întâmplate.
Dar și de peste drum ne veghează permanent semețul Avram Iancu – întrupat într-o sculptură deosebită, monument realizat de sculptorul arădean I. Tolan. Bustul Iancului a fost inaugurat de autoritățile locale în 1974.
Mereu în… „ochii“ stăpânirii
Aceasta a fost din păcate prima arestare a lui Avram Iancu. Peste trei ani avea să suporte o alta: la 17 august 1852. A protestat împotriva actului de delimitare a proprietății pădurilor, profund nedreaptă pentru moți.
Comandantul militar de la Alba Iulia trimite la Câmpeni trupe care îl arestează pe Iancu și pe tribunii Mihai Andreica (prefectul care i-a urmat lui Ioan Buteanu în Zărand) și Dionisie Dărăbanț (tribun în prefectura lui Iancu). Dus sub escortă la Alba Iulia, este și încătușat și lovit de un subofițer austriac, moment în care este cuprins de un acces nervos care a fost începutul zdruncinării sale psihice. Peste câteva zile, temându-se de un atac al moților hotărâți să-l elibereze, autoritățile decid trimiterea sa la Sibiu. De aici este eliberat peste puțin timp dar sănătatea sa rămâne definitiv zdruncinată. De acum înainte, vreme de 20 de ani, Iancu se retrage în sine, re­nun­țând la orice activitate socială, chiar la îndemnurile tovarășilor săi de luptă. Afirmând câteodată cu mâhnire: „eu nu-s Iancu, eu îs umbra lui Iancu“ a peregrinat până la sfâr­șit pe potecile Apusenilor, împreună cu fluierul său pe care oamenii îl socoteau fermecat.

Recomandările redacției