Deputatul PNL de Arad Eusebiu Pistru a participat la şedinţa comisiilor reunite de buget, şedinţă în care s-a discutat pe marginea unor soluţii pentru piaţa RCA.
Rezumând discuţiile din acel organism, deputatul liberal informează printr-un comunicat că anul trecut piaţa asigurărilor auto obligatorii a crescut cu 15% faţă de 2014, însă de asigurat au fost asigurate doar 76,9% din autoturismele înmatriculate şi 51% din autovehiculele comerciale licențiate, media de asigurare pentru autoturisme fiind de 130 de euro, iar pentru autovehicule comerciale de 1.800 de euro.
„Dacă s-ar crește nivelul colectării la 100%, media primei de asigurare la autovehicule comerciale ar ajunge la 1.100 de euro, şi 95 de euro la autoturisme”, spune Eusebiu Pistru.
Deputatul arădean arată că prin măsuri precum verificarea polițelor RCA cu ajutorul camerelor de supraveghere CNADNR, concomitent cu aplicarea de măsuri administrative la emiterea polițelor RCA, respectiv conexiunea la baza de date a DRPCIV/RAR, gradul de cuprindere în asigurarea RCA ar creşte. „În lipsa măsurilor adecvate, tarifele vor creşte continuu, iar colapsul pieţei de asigurări ar deveni inevitabil ”, arată Eusebiu Pistru.
În opinia sa, atât timp cât ASF nu are sau pretinde că nu are pârghii pentru a stăvili abuzurile asiguratorilor, ar trebui să existe firme de stat care să regleze evoluţia preţurilor, dar şi să simplifice accesul pe piaţă, de exemplu prin oferirea posibilităţii de asigurare pe termene scurte, de 1-3 luni,  a plătirii poliţei în rate sau a suspendării asigurării pe perioada neutilizării vehiculului, „…. desigur că în baza unor argumente solide şi verificabile şi cu prevederea unor sancţiuni drastice, mergând până la confiscarea vehiculului în cazuri dovedite de tentativă de fraudă”, a spus deputatul arădean.
Eusebiu Pistru spune în încheiere că preţul poliţei de asigurare ar putea fi crescut gradual pentru cei care au avut mai multe accidente şi abateri grave, iar pe linia responsabilizării participanţilor la trafic ar trebui introdusă decontarea directă, adică plătirea daunei de către asiguratorul celui păgubit, firma urmând să-şi recupereze banii pe cont propriu, fără a mai pune păgubitul să piardă timp şi nervi.

Recomandările redacției