Zilele trecute s-a anunțat de către secretarul de stat în cadrul MAI, Bogdan Despescu, într-o conferință de presă faptul că se va înființa poliția școlară. Despecu a precizat că “va exista o prezență mult mai mare și mai activă a polițiștilor în mediul școlar, respectiv în procesul educațional”.

Ținând cont de preocuparea permanentă a conducerii MAI pentru îndeplinirea obiectivelor în ceea ce privește siguranța elevilor și a cadrelor didactice, ministrul Vela a luat decizia înființării unei structuri distincte în cadrul Poliției Române care va consolida parteneriatul MAI -școală -autorități locale în vederea dezvoltării unui proces educațional anti-infracțional și anti-victima.

Va exista o prezență mult mai mare și mai activă a polițiștilor în mediul școlar, respectiv în procesul educațional. Polițiștii școlari vor identifica mediile favorabile comiterii de infracțiuni și vor stabili legături permanente cu reprezentanții unităților de învățământ, cu reprezentanții ONG-urilor precum și ai autorităților locale.

Structura nouă formată, “Poliția Siguranță Școlară” va acorda o mai mare importanță activităților și măsurilor preventive, concentrându-se pe identificarea factorilor generatori și eliminarea din timp a potențialelor riscuri, în principal, pentru prevenirea consumului de droguri, traficului de persoane și violenței juvenile.

Structura va funcționa odată cu începerea anului școlar atât la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române cât și la nivelul Inspectoratelor Județene de Poliție, a declarat secretarul de stat în cadrul Bogdan Despescu.

Recomandările redacției