Începând de ieri, echipajele mixte formate din polițiști, jandarmi, polițiști locali și militari au intensificat acțiunile de control în filtrele organizate pentru verificarea respectării prevederilor ordonanțelor militare, referitoare la restricțiile de circulație și condițiile în care este permisă deplasarea persoanelor în afara locuinței. Se verifică datele din declarațiile pe proprie răspundere astfel încât acestea să corespundă realității, iar motivul deplasării persoanelor să se încadreze în categoriile prevăzute în formularul-tip al declarației. Verificările continuă și pe linia respectării regimului de autoizolare la domiciliu de către persoanele față de care s-a instituit această măsură preventivă. Intensitatea crescută a acestor acțiuni de verificare va fi menținută până la finalul stării de urgență.

„Deși în mediul public apar tot mai mult discuții despre aplicarea unor măsuri de relaxare a restricțiilor impuse de situația epidemiologică generată de infecția cu virusul SARS-Cov-2,  toți responsabilii de la nivel guvernamental afirmă că în următoarele două săptămâni se vor realiza analize atente cu privire la oportunitatea aplicării unor măsuri de relaxare. Deocamdată avem cele 10 ordonanțe militare în vigoare și este foarte important să respectăm în continuare măsurile de distanțare socială, astfel încât numărul cazurilor noi de infectare să scadă, iar noi să ne putem relua, după 15 mai, în condiții cât mai sigure, parte din activitățile obișnuite”, spun reprezentanții Prefecturii Arad.

În vederea respectării distanței sociale recomandate în piețele agroalimentare din Municipiul Arad, accesul și ieșirea în/din perimetrul acestora va fi permis printr-o singură cale de intrare, respectiv ieșire (o cale pentru intrare, o cale pentru ieșire). Angajații poliției locale și ai S.C. „Târguri, Oboare, Piețe” Arad (TOP) vor asigura intrările și ieșirile din piețe, precum și respectarea unui număr de cumpărători care să asigure o distanță suficientă între aceștia.

Ținând cont de prevederile art. 1, alin. (3) din Ordonanța Militară nr. 10 a Ministrului Afacerilor Interne, art. 2 din Decizia nr. 8 din 31.03.2020 a Grupului de suport tehnic privind gestionarea bolilor înalt contagioase la nivelul județului Arad, aprobată prin Hotărârea nr.23 din 01.04.2020 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Arad,  se modifică și va avea următorul cuprins: „Începând cu data de 28.04.2020, magazinele alimentare, hypermarketurile, supermarketurile, magazinele de cartier, inclusiv magazinele situate în centrele comerciale, indiferende produsele comercializate ori serviciile prestate, își întrerup activitatea pe timpul nopții, în intervalul orar 22.00-05.00, pe toată durata stării de urgență”.   

Recomandările redacției