Cel mai interesant meci disputat aseară în zona europeană a preliminariilor pentru „Mondiale“ a fost cel de la Roma, dintre Italia și Elveția. Cu o victorie gazdele și-ar fi asigurat în proporție de 99% biletele pentru turneul final, însă elevii lui Mancini s-au împiedicat de o echipă a Elveției foarte solidă și bine așezată în teren. Chiar și așa, Italia ar fi putut câștiga dacă Jorginho nu rata (din nou) un penalty. În aceste condiții, înainte de ultima etapă, cele două echipe rămân la egalitate de puncte, cu un avantaj fragil la golaveraj pentru italieni (13-2 față de 11-2 cât are Elveția). Luni seara, pentru a câștiga grupa, squadra azzurra trebuie să câștige în Irlanda de Nord și, de aseamenea, să spere că Elveția nu va face scor pe teren propriu cu Bulgaria astfel încât să o depășească la golaveraj.

Într-un alt meci, de data asta de interes pentru noi, Austria a risipit orice șansă a Israelului de a prinde barajul, învingând cu 4-2 într-un meci spectaculos arbitrat de arădeanul Ovidiu Hațegan. Arbitrul nostru a arătat două cartonașe galbene și nu a avut probleme în a duce partida la bun sfârșit din punct de vedere al arbitrajului. Iată și rezultatele complete înregistrate aseară:

  • Moldova – Scoția 0-2
  • Andorra – Polonia 1-4
  • Anglia – Albania 5-0
  • Austria – Israel 4-2
  • Danemarca – Insulele Faroe 3-1
  • Irlanda de Nord – Lituania 1-0
  • Italia – Elveția 1-1
  • Ungaria – San Marino 4-0

Singura certitudine adusă de aceste meciuri e aceea că Scoția va participa la barajul de calificare, câștigând matematic locul 2 în grupa F, grupă din care Danemarca este deja calificată la Campionatul Mondial, așa cum de altfel este și Germania în grupa României.

În această seară au loc alte șapte partide. În grupa D, Franța își poate asigura matematic calificarea cu o victorie pe teren propriu în fața Kazakhstanului. Pentru locul 2 se luptă nu mai puțin de trei echipe, Ucraina (9 puncte, dar un meci în plus), Finlanda (8 puncte ) și Bosnia (7 puncte). În acest condiții, duelul dintre Bosnia și Finlanda se anunță foarte interesant. O victorie o urcă, pe oricare dintre ele pe poziția de baraj în timp ce egalul ar conveni ucrainienilor. La o victorie de câștigarea grupei (E) este și Belgia, iar naționala lui Roberto Martinez poate face azi acest pas, dat fiind că întâlnește pe teren propriu, Estonia. De asemenea, Țara Galilor, dacă învinge în Belarus poate pune trei puncte între ea și Cehia în duelul pentru locul de baraj. Cea mai complicată situație este în grupa G unde, este foarte probabil ca deznodământul să se decidă în ultima etapă. Țările de Jos au 19 puncte și joacă în deplasare cu naționala statului Muntenegru (în care sperăm să-l vedem jucând și pe utistul Marko Vukcevic). Neerlandezii nu au voie să se încurce deoarece la două puncte în urmă, Norvegia întâlnește pe teren propriu Letonia în timp ce Turcia (tot două puncte în spatele Norvegiei) joacă acasă cu Gibraltar. Iată și programul complet al zilei:

  • ora 16.00: Bosnia și Hețegovina – Finlanda (Digi Sport 1, Look Sport)
  • ora 19.00: Norvegia – Letonia (Digi Sport 2, Look Sport +)
  • ora 19.00: Turcia – Gibraltar
  • ora 21.45: Belgia – Estonia
  • ora 21.45: Franța – Kazakhstan (Digi Sport 1, Look Sport +)
  • ora 21.45: Muntenegru – Țările de Jos (Digi Sport 4, Look Sport)

De menționat de asemenea și că aseară s-a jucat un meci important și în preliminariile din zona Americii de Sud, unde Argentina a învins Uruguay în deplasare, cu 1-0. În clasament conduce Brazilia cu 34 de puncte, care este deja calificată matematic la Campionatul Mondial. Argentina este și ea foarte aproape de a obține biletele pentru Qatar, având 28 de puncte cu 8 mai mult decât Ecuador, care se află pe locul 3.

Recomandările redacției