Casa Națională de Asigurări de Sănătate organizează un nou concurs pentru ocuparea postului de director general la 36 de CAS-uri din țară, printre care și CAS Arad.

De data aceasta, în competiție s-a înscris un singur candidat, care a trecut de etapa de selecție de dosare.

Proba scrisă va avea loc pe 16 iunie, la București, iar interviul se va desfășura în termen de maximum patru zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise.

Reamintim cititorilor că ultimul director al CAS Arad a fost Gheorghe Domșa, care a plecat la București pentru o funcție de vicepreședinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. După plecarea sa, fotoliul de director a fost ocupat, interimar, de ec. Angela Cosma, fost director economic.

În 6 mai a fost organizat un concurs la care se înscriseseră trei candidați, dintre care unul a lipsit, iar ceilalți doi nu au obținut punctajul minim.

Recomandările redacției