Miercuri, 12 septembrie, e ziua în care UTA intră în a doua competiţie a stagiunii 2018-2019, Cupa României. Întrecerea a ajuns în faza a IV-a, iar echipa „roș-albă” primeşte vizita celor de la ACS Poli Timişoara. Cele două formaţii s-au întâlnit recent, pe 1 septembrie, victoria revenindu-le atunci băieților lui Ionuț Popa și Cristi Păcurar, care s-au impus pe stadionul „Dan Păltinişanu” cu 3-0.
Întâlnirea din Cupă are loc de la ora 16:30, pe terenul „Motorul”, iar clubul UTA a anunțat încă de săptămâna trecută că doar deţinătorii abonamentelor „Şi Eu susţin UTA Arad” şi VIP au acces gratuit. În rest, toată lumea trebuie să-și achi­ziționeze un bilet, iar acestea vor puse în vânzare după următorul program:
· Marţi, 11 septembrie, orele 10:00 – 16:00, la sediul clubului, din Calea Victoriei, nr. 20
· Miercuri, 12 septembrie, începând cu ora 14:30, la stadionul Motorul
Preţul unui tichet este 15 lei și doar 5 lei pentru elevi. Meciul suscită și interesul televiziunilor Digi Sport 1, TelekomSport și Look TV, care vor transmite în direct din Aradul Nou.
Există și posibilitatea ca Popa să apeleze la jucătorii care au evoluat mai puțin în campionat, dar, cu siguranță, nu va putea conta pe Samba Benga. Senegalezul a suferit o entorsă la gleznă la Sânmartin și e scos total din circuit pentru câteva zile. În schimb, Cipri Rus ar putea fi unul dintre protragoniști, așa cum a fost și în urmă cu zece zile pe „Dan Păltinișanu”, cu golul de 0-3, înscris după o cursă în viteză și un șut în cros, lângă bară. „Așteptăm lumea în număr cât mai mare la stadion, căci le-am dus puțin dorul după două deplasări consecutive. Am intrat într-o săptămână foarte importantă pentru clubul nostru. Vrem să mergem cât mai sus în Cupă, dar și să batem neapărat Clinceniul în campionat. Sâmbătă vine la Arad echipa de pe primul loc și e vremea să arătăm cu toții, jucători și suporteri, cât de mult ne dorim să fim acolo sus, pe un loc care să facă cinste celei mai titrate echipe din afara Bucureștiului. Veniți la stadion și aveți încredere în noi!”, e mesajul lui Rus, autor a două goluri pentru „roș-albi” în debutul acestui sezon.

Recomandările redacției