buleuProcesul lui Adrian Buleu, principalul suspect al crimei în cazul Abel Apostol, are, astăzi, o nouă înfăţişare. Prima înfăţişare a avut loc în luna iulie, la Tribunalul Arad, după aproape trei luni de la dispariţia omului de afaceri. Instanţa a decis atunci amânarea termenului de judecată, după ce Adrian Buleu şi avocatul său au susţinut că nu au putut să studieze întreg dosarul de urmărire penală, cerând timp pentru a-şi putea construi apărarea.
În data de 22 iulie, în a doua înfăţişare a procesului, Adrian Buleu şi-a depus mărturia în faţa instanţei despre ce s-a întâmplat în noaptea dispariţiei victimei. Dovedind o imaginaţie bogată, inculpatul a povestit cu lux de amănunte ce a făcut din dimineaţa zilei de 1 mai până în ziua când a fost reţinut de poliţişti. Conform declaraţiilor inculpa­tului, Abel ar fi fost implicat în afaceri ilegale cu cărţi de identitate false, cu anu­miţi interlopi care tot îl vizitau la Ri­viera şi cărora le era dator cu sume de mii de euro. Inculpatul a mai povestit că Abel ar fi fabricat documente false pentru două tinere din Republica Moldova şi pentru 15 cetăţeni romi, care ar fi stat chiar la baza sportivă. Conform spuselor lui Buleu, asociaţii lui Abel în afacerile cu documente false, l-ar fi omorât şi l-ar fi scos pe el ţap ispăşitor.
În a treia înfăţişare a procesului, care a avut loc pe 26 iulie, au fost programaţi să depună mărturie fiul lui Abel, Albert Apostol şi soţia inculpatului, Alina Buleu. Aceasta nu s-a prezentat însă la proces, pe motiv că a fost internată la Spitalul Matern medicii recomandându-i odihnă la pat şi concediu medical. Procesul a fost amânat pentru astăzi deoarece avocatul lui Buleu a intrat în concediu, iar deşi inculpatul avea dreptul să fie apărat de un alt avocat repartizat din oficiu acesta nici nu a vrut să audă. Motivul invocat de Buleu a fost acela că şi-a pus toată încrederea în avocatul său, care are de rezolvat „un caz dificil“. Mai mult, pentru a nu-şi pierde avocatul preferat, Buleu a afirmat că preferă să rămână încă două luni în închisoare. Al doilea motiv pentru care procesul a fost amânat atât de mult l-a reprezentat faptul că la revenirea din concediu a avocatului lui Buleu, Tribunalul s-a aflat în vacanţă judecătorească.
Totodată, la înfăţişarea de astăzi, soţia lui Adrian Buleu vine cu mandat de aducere, însoţită de poliţişti.
Avocaţii familiei Apostol au anunţat că vor cere despăgubiri pentru daune morale şi civile, în valoare totală de 1.000.000 de euro.

Recomandările redacției